la o ceașcă de ceai de sunătoare (cică ar fi un foarte bun anti-depresiv), savurînd o madlenă proustiană cu mult unt și asezonînd-o cu o banană organică.
răspunzînd la întrebarea: ce mi-a plăcut la new york.
agitația. agitația care de obicei poate să creeze oboseală, mie mi-a picat foarte bine. nu neapărat că m-am ascuns în ea, dar s-a potrivit cu agitația mea. m-am putut integra bezmetică în peisaj.
diversitatea. e ca și cum în new york nimeni nu e de-adevăratelea din new york. toți sînt din alte locuri din america sau de pe glob. dar, cumva, acolo toți sîntem la noi în new york.
opulența. abundența. hmmm. asta cred că totuși m-a speriat puțin. că e mult. prea mult. din tot. totul e supra-dimensionat. prea multă mîncare, prea multă gheață, prea multe haine, prea multe pungi, prea multe gunoaie, prea multe magazine (dar niciodată suficiente), prea multe restaurante (dar niciodata suficiente), prea multe întrebări politicoase de how are you…
cum să fim? bine. toată lumea e bine. i know, it s crazy. cum naiba să fie toată lumea bine? heloooou… gagicile goale din times square care au doar niște bikini și în rest sînt vopsite în culorile de pe steagului american sînt bine? și tipul care cîntă în chiloți la chitară e bine? și eu care sînt liniștită ca o primăvară turbată sînt bine? și negresa care nu vrea să-mi dea neam niște țigări cu aromă de vanilie e bine? și tipul cu pupilele atît de dilatate că aproape nu i se vede albul ochilor e bine? și femeile cu cărucioare și cu bărbați după ele care s-au păruit în union square sînt bine? și tipul cu peruca formată din pampoane e bine?
daaaaaa. toți sîntem biiiineeee.
i know, it s crazy.
spunînd-o pe șleau, bine poate că nu sîntem. dar sîntem vii. și aici viața e vie. și asta-i tot ce contează.
ps. știați că în new york ai voie să umbli în sînii goi???