Ne traim viata agatati in trecut si proiectati in viitor. Ne facem timp sa fim suparati, ocupati, frustrati, nervosi. Sa ne simtim loviti in orgoliu, sa purtam pica, sa facem planuri de razbunare, sa fim obositi, dezamagiti, tristi. Sa ne imaginam ca viata noastra s-a dus, cita vreme ea curge inca. Ne purtam ca si cind am fi plecati, cita vreme sintem inca aici.
Azi am primit o noua veste.
A mai plecat cineva.
Pe acel drum pentru care nu ai nevoie decit de bilet dus.
Mi-a venit in cap sa spun ca nu, nu pot sa cred, nu imi vine sa cred. Dar nu am spus nimic. Pentru ca stiu deja ca tot ce incepe, se si sfirseste. Cum am mai spus-o: moartea nu vine sa bea o cafea. Si nu ne intreaba daca sintem pregatiti.
Ne cheama si noi ne ducem.
Ca o umbra, ca un gind, ca o parere, ca o frunza.
Drum lin spre lumina, suflete!
Iar pentru noi, cei care inca nu am fost chemati, hai sa traim frumos si sa vedem ce conteaza de-adevaratelea pentru noi. Sa spunem te iubesc, atunci cind simtim ca iubim, sa daruim, atunci cind vrem sa daruim, sa ne cerem iertare, atunci cind stim ca am gresit.
Si sa nu ne mai opunem vietii…
Ps. Stiu ca veti face o tura cu motoarele amindoi. De aici, de pe pamint, acolo, in cer: asfalt uscat!
