america are de toate pentru toți. este extrem de greu să nu găsești ceva aici. e o provocare reală. e aproape imposibil.
să luăm, spre exemplu, mîncarea: mii de restaurante împînzesc new yorkul. restaurante extrem de fițoase, unde trebuie să mergi în ținută de seară, restaurante ceva mai de toată ziua, fast fooduri dintre cele mai diverse: burger king, mac donalds, taco bells, etc etc, mașinute care distribuie halal food și mîncare mexicană. asta pe lîngă miile de pizzerii, restaurante chinezești, japoneze, turcești, bengaleze și mai știu eu de care.
ei, bine, un loc unde am savurat un pește absolut declicios a fost astoria sea food market.
am intrat pe o ușă pe care un negru picta de zor cu vopsea albastră un pește (probabil mic, din oceanul atlantic). cum intri, pe partea stîngă, plita și cealaltă aparatură de gătit. plus oamenii care se învîrt abil pe lîngă instrumentele cu pricina. apoi, tot pe stînga, locul de servit salate.
pe partea dreaptă multe măsuțe din cele mici, ca și cum te-ai afla la o cantină studențească.
în capăt pește. de toate tipurile și mărimile. de la cel cunoscut de mine: macrou, somon, ton,
la cel total necunoscut ca și denumire sau ca și gust, cu care abia aștept să fac cunoștință. ceea ce s-a și întîmplat cu numitul țipar. (denumirea mi-era bine cunoscută, gustul deloc).
apoi fructe de mare, creveți, languste, langustine, scoici.
te înarmezi cu o pungă pe care o folosești sub formă de mănușă, cu care alegi peștele dorit, pe care îl pescuiești din lădița cu pricina și îl pui într-o altă pungă. repeți operațiunea de cîte ori îți convine, apoi mergi și spui dacă îl vrei pentru acasă sau pentru aici. și dacă te decizi pentru aici, cum anume îl vrei gătit.
evident că interacțiunea umană primează, așa că am mîncat la una dintre măsuțele mici, pe care am împărțit-o cu un cuplu care părea decis să găsească noduri în papură.
eu însă am savurat din tot sufletul țiparul pe grătar, salata grecească proaspătă și gustoasă, precum și celălalt tip de pește pe care l-am comandat și căruia i-am uitat numele. totul cu o pîine prăjită cu usturoi…
dacă se vede?
nu, nu pîinea din farfurie, ci consumul excesiv de pîine și voluptatea actului de mînca la subsemnata?
well, you know… poate că se văd vreo două kile, trei care nu au existat în vară.
să se noteze însă că au fost puse cu dragoste… 😉
bine, și data viitoare voi renunța la incredibil de aromata pîine prăjită cu usturoi…