în timp ce mestec de zor la o baghetă italiană cu niște brînză brie îndesată într-însa sub formă de sandwich autentic românesc (haha) și pescuiesc niște bame
(voi aveți idee cum arată bamele alea? nu? vă spun eu. că nici eu nu am avut habar. sînt ca un fel de asparagus, doar că mai grăsane. nu știți care-i treaba cu asparagusul? bine. nu-i bai. asparagusul e o bamă ceva mai rahitică și mai lungană)
așadar pescuiesc niște bame din mîncarea vietnameză pe care o am pe masă, încep să mă gîndesc că încet încet devin
(nu, nu voluptoasă, că aia am fost de cînd mă È™tiu. n.a – voluptoasă este un alt termen care să descrie erudit ceea ce reprezintă grăsuță sau grăsunică…)
devin cosmopolită. mai ales într-ale mîncării. păi cum, abia dacă aveam idee de cum sînt scoicile și deja am aflat că există oyster baruri. adică locuri unde se consumă stridii. pe lîngă aceste oyster baruri există și locuri unde consumă midii (adică mussels) și locuri unde se consumă scallops (care ar fi de fapt ceea ce numim noi scoici).
ca să nu trecem la creveții, homarii, langustinele și langustele care fac parte toate din familia cucurbitaceelor, pardon, a fructelor de mare și care sînt cumva identice, dar total diferite.
È™i să nu mai pomenim de dirty martini care se prepară cu vodkă. nu cu martini… È™i e murdărit cu sucul de la măslinele verzi…
ce să mai înÈ›elegem din asta? în afară de faptul că ne rafinăm pe zi ce trece în chintesenÈ›a gustului…
