scriitoare în new york la caffe bene

sînt din nou la birou.

îmi place acest obicei al americanilor. ar trebui să-l preluăm și noi. ei nu studiază neapărat acasă. poți foarte bine să mergi într-o cafenea, să îți comanzi o cafea și să te dedici acolo cafelei și studiului.

zis și făcut. pentru astăzi biroul meu se situează la caffe bene în queens, new york. am comandat un espreso single. o cutie de sanpelegrino de lămîie pe care am scăpat-o de pe tejghea. tipul de la bar mi-a zîmbit cu îngăduință și m-a întrebat dacă nu vreau și o plasă. i-am mulțumit, spunîndu-i că nu am nevoie de plasă, pentru că voi sta aici. nu este cafea to go. a zîmbit în continuare și m-a întrebat dacă nu vreau un pahar cu gheață pentru sanpelegrino. nu pot să înțeleg cum să ai nevoie de gheață, cîtă vreme a venit toamna la new york, dar nu se cade să avem idei preconcepute și trebuie să lucrăm zilnic la adaptabilitatea noastră, așa că am zîmbit și eu larg, mai larg ca el și i-am spus că da, i would love to. apoi am însfăcat paharul cu gheață, cutia cu suc, păhărelul cu cafea, bonul, în timp ce eram atentă și la geantă și la laptop (cîtă dexteritate, blondi, cîtă dexteritate) și am ochit o măsuță cochețică lîngă geam. unde m-am instalat. ambianță plăcută, muzică agreabilă, lume liniștită. tînărul de la masa alăturată are un asemenea spor, încît văd lîngă caietul lui studențesc două pixuri. oare scrie cu amîndouă?

bun. gata. am ajuns la birou. e timpul să scriu.

mai iau o gură de suc. mă doare puțin spatele. mă las pe spătarul scaunului. dacă mă las pe spătar, nu ajung la taste. blondooooooo. scriitoareo, ce-mi ești? ce faci??

știu ce fac. ce fac de 7 luni. o s-o spun cu onestitatea brută marca blondi:

mi-e frică.

mi-e frică să scriu. știu că trebuie. știu că îmi va fi bine după. știu că așa voi trece cu adevărat mai departe. știu. dar mi-e frică și mă folosesc în mod pervers de orice fel de pretext să nu fac asta.

povestea lupului nemuritor care s-a iubit cu o blondă muritoare… bine, pe vremea cînd au început să se iubească, lupul era și el muritor și-și spunea doar nebun. lup nebun…

mai trag cu ochiul la cozorocul asiaticului purtător de hanorac american eagle. care are mutră de iepuraș, mai degrabă decît de vultur. da ce, eu am mutră de scriitoare? bine, am făcut primul pas. am birou. birou în caffe bene. și mîine pot veni din nou aici. pot să-mi fac abonament la caffe bene. sau pot să caut altă cafenea. unde să scriu. desigur. sînt scriitoare, v-am spus?

gata. mai trag cu ochiul doar la tipa cu mască pe față. o fi gripă aviară sau ce?

și mă pregătesc să deschid fișierul word în care am început deja romanul. am scris cîte ceva. și partea bună, este că, de fapt, viața a scris tot romanul. trebuie doar transcris de penița mea și atît.

hai, cri, că se poate.

vă las. am un roman de scris. pe mîine,

salutări de la birou. nu deranjați. se scrie.