Statuia Libertății are o frumoasă culoare turcoaz,

Statuia_Libertatii1

obținută prin oxidarea în decursul timpului a cuprului care acoperă un schelet de fier. După cum ne menționează și Wikipedia (care e un fel de Siri ceva mai bătrîn) 😉 . Statuia este amplasată în Liberty Island, unde se ajunge din Manhattan cu vaporul. Pe măsură ce te apropii de ea,

Statuia_Libertatii3

constați că este din ce în ce mai mare,

Statuia_Libertatii5

pînă cînd devine copleșitoare. Și, dacă nu te copleșește ea, te vor copleși cu siguranță cele trei sute de trepte în spirală pe care le vei avea de urcat pînă în coroană. Copleșit sau nu, important este să nu-ți pierzi zîmbetul…

statuia_libertatii

Așadar, de la capăt de Manhattan te sui pe un vaporaș, care te duce pe insula cu pricina. Pe acel vaporaș poți consuma un hotdog buuun.

hot_dog

Ajungi pe insulă, unde se produce debarcarea și primești apoi niște căști pentru a te informa audio care-i treaba cu Miss Liberty. Eu m-am vrut multilingvă și am solicitat un ghid audio în germană.

Statuia_Libertatii2

A urmat un punct de control cu percheziția ca în aeroport și apoi intrarea în incinta propriu zisă a statuii.

Nu toate biletele permit vizitarea în întregime a statuii. Pentru a beneficia de acest lucru, trebuie să faci rezevare cu vreo 2, 3 săptămîni înainte. Unele permit doar debarcarea pe insulă și vizitarea insulei, altele – intrarea în statuie și accesul pînă la jumătatea ei și altele – accesul pînă în coroană.

La jumătatea statuii este un nou punct de control – ultimul – și, cei care au biletul corespunzător, se năpustesc voinicește pe scările spiralate și foarte înguste spre fruntea … libertății… După cele trei sute de trepte, constați că libertatea nu se obține așa de ușor, că regimul alimentar de tip America are un cuvînt greu de spus în ceea ce privește condiția ta fizică, dar, odată ajuns în vîrf, ești întîmpinat de un american, care îți spune mîndru: You made it. 

Adevărul e că ai comis-o și pe asta.

Și, dacă mai ai noroc și de o zi senină cu vizibilitate de sută la sută, te uiți în zare și-ți poți spune-n barbă: I made it, mom, top of the world. 

Statuia_Libertatii4

4 thoughts on “Statuia Libertății”

    1. Eu am urcat cu chiu cu vai, tinindu-ma cu o mina de balustrada. Dar in mina Statuii nu am urcat, pentru ca nu este permis accesul acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *