Dacă vrei să schiezi, poți să citești prognozele meteo, să te informezi în legătură cu starea pîrtiilor, să îți cauți echipament, să îți procuri cartelă cu puncte, să te uiți la Cupa Mondială de schi – proba de slalom uriaș, să citești despre mari schiori, să bei un vin fiert, să admiri peisajele, să să să… Dar cel mai important este să te cocoți pe schiuri, să te urci în cabină/ gondolă și apoi, din vîrful muntelui, să purcezi la a coborî pur și simplu pe zăpadă. O dată, de două ori, de zeci sute mii de ori.
Profitînd de o vreme frumoasă foc și de o stare admirabilă a pîrtiilor, Blondi s-a dat (super vedetă) pe schiuri. Poziție de coborîre, genunchi lipiți, schiuri lipite, norișor de zăpadă ridicat după fiecare cristiană. Adevărul e că, după 30 de ani de exersat, sînt o începătoare absolut avansată. 🙂
Și mai și meditam de zor: la un anume nivel, nu contează performanța. Nu contează cît de bine dai și te dai. Am văzut oameni zîmbind, în timp ce se ridicau din zăpadă, își aranjau casca, ochelarii, se scuturau și apoi porneau într-un plug larg mai departe. Contează cum te simți. Cît de mult te poți relaxa, cît de mulțumit poți fi de tine. Indiferent dacă zbori, abia atingînd zăpada sau tinzi să faci tunele prin ea, ori să concurezi cu ratracele care bat pîrtia.
Să facem și noi ca și copiii, care tocmai ce s-au împrăștiat pe zăpadă și apoi, în timp ce se căznesc să se ridice, cu căciula strîmbă și cu un zîmbet larg, strigă: sînt bine!!!
Ps. Extrasezon fiind, urcarea cu gondola s-a redus la 5 puncte.
Pps. Așa vedetă cum mă aflu, cochetez cu ideea să devin specialistă și la placă. 😉
