Earthy reading sau lecturi cu (prea) mult tanin

Evident că exersez în fiecare noapte fidelitatea. Lecturii.

Evident că voi fi cel mai citit decedat din cimitir. (Da, știu că am mai spus-o…) Singura modificare în acest proces care a început cu foarte mult timp în urmă, ar fi aceea că mă strădui să realizez lectura și în alte limbi.

Cum ar fi engleza, că tot am exersat-o prin Americi și trebuie să o mai exersez cu ocazia lansării romanului meu (și) la Barnes and Noble în Union Square. Drept pentru care, cum tot l-am achiziționat pe Hemingway pe limba lui, am început să citesc temeinic din Adio, armelor (A Farewell to Arms). Cîte două capitole pe seară. Chiar trei, dacă nu erau așa solicitante.

Ritm mulțumitor de lectură, poveste de dragoste promițătoare (cu un personaj feminin incredibil de tolerant și de yes, darling, spus cu convingere la orice idee emisă de personajul masculin), cuvinte înțelese în mare parte.

Ajung acum două seri pe la vreo 20 de pagini de final. Lucrurile se precipită în carte. Eu încep să înțeleg tot mai mult. Curiozitatea e din ce în ce mai mare, așa că sar de media de 2 capitole. Sar și de al treilea. Urmăresc cu sufletul la gură pregătirile de naștere, întîrzierea nașterii, micul dejun și prînzul personajului masculin, chinurile celui feminin, temerile celui masculin și apoi deznodămîntul. Pe care nu îl pomenesc aici, pentru cei care nu au citit și vor să citească. Și care deznodămînt mă lasă pe la ora 1 jumate noaptea cu un gust de parcă am băut cel mai earthy vin cu putință (nu-mi plac deloc vinurile pămîntoase, care-ți fac gura pungă și îți lasă impresia că ai băut vreo trei fiole de algocalmin). Mă curpinde depresia. (Indiferent de cît de motivat este finalul din punct de vedere tehnic/ scriitoricesc/ etc etc)

Ernest dragă, nu poți să mă lași cu un asemenea final. Nu, nu poți să-mi faci una cu asta…

Ba bine că nu.

Eu nu renunț însă la improving my english, așa că azi mi-am ales The Man in the Iron Mask (Alexandre Dumas). A cărei lectură nu-mi va mai testa gradul de depresionabilitate…. Și o să-mi imaginez că am din nou vîrsta pre-adolescenței, savurînd un roman de capă și spadă.

Noapte bună, copii. L-am părăsit temporar pe Ernest. Mă așteaptă Dumas. 😉