Pentru că din nou nu am mai suportat-o, am coborît în fugă din casă, m-am urcat în mașina și am demarat în trombă (aiurea, am plecat frumos și cuminte, cu viteza întîi, dar sună mult prea dramatic demarajul în trombă, ca să renunț la el în scrierea mea). Către un loc de supliciu: Belvedere. Locul în care adolescenții brașoveni, posesori de mașină, își aduc partenerii/ partenerele, pentru a se … cunoaște mai bine. Acolo am plecat. Întins. Am ajuns în parcarea de la Belvedere (am ales-o pe prima din cele trei). M-am poziționat între două mașini care erau cu motorul pornit și cu luminile stinse. Eu am stins și motorul și luminile.
Am ieșit din mașină. M-am uitat la Brașovul cel liniștit, așternut docil privirilor mele.
M-am uitat la stelele cele liniștite, așternute docil pe cer. Am dîrdîit de frig. M-am băgat înapoi în mașină.
Am stat să mă gîndesc, dacă să mă dezvălui și pe mine și, mai ales pe partenerul meu, m-am gîndit că n-am nimic de ascuns, nici eu și nici el, m-am gîndit că singurii care ne-ar putea vedea – oamenii din mașinile care mă flanchează – au venit acolo cu propriile lor gînduri și curiozități.
M-am gîndit și răsgîndit, pînă cînd a început să-mi dea tîrcoale o durere de cap. Așa că am renunțat la orice gînduri și a început desfrîul.
Cu varză, maioneză și carne …
M-am expus fără jenă pînă la capăt.
Cînd totul s-a terminat, am scos șervețelele, am îndesat în punga de Mc Donalds ambalajul complet nud al Big Macului din care mă înfruptasem. În ciuda caloriilor, E-urilor, C-urilor și, mai ales, da de ce-urilor.
De-ia. Că sînt o femeie independentă.