Cu țandără și fără

Agitație, nervozitate, nevoia de a se face ceva dar fără a se ști clar ce anume, un tip de energie cu care nu prea se poate construi. Plus o stare de nestare. Cam ăstea sînt datele la mine și la cei din jurul meu în ultimele zile.

Energia masivă de tip Berbec nu poate să nu iasă în evidență…

Cum am încercat să combat stările de nestare:

– activități fizice: schi, înot

– abordare ativități noi: snowboard

– însoțirea subsemnatei de către copii: nimic nu e mai reconfortant decît să te lungești în zăpadă după a n-a trîntă și să auzi hohotele de rîs sub formă de clinchete de clopoței ale nepoatei – ce le mai cade mătușa asta…

– jocul cu copiii: o jumătate de oră de jucat cu nepotul, cu mașinuța, pe parchetul/ covorul din bucătărie face minuni. Nu am realizat pînă acum că mînecile de la un pulover de-al bunicii pot constitui lejer tunele pentru mașini, iar mașinuța poate merge și pe sub asfalt (adică pe sub pulover)

– admiterea pe față a stărilor nașpa în cadrul discuțiilor cu alte persoane de sex feminin: s-a ajuns la concluzia că bărbații au probleme cu țandăra/ smalțul – care pot sări la cea mai mică atingere, dar apoi au și capacitatea de a se relaxa extraordinar, sub formă de a lua somn. Cu siguranță majoritatea femeilor au exersat postura de a sta rigide/ fierbînd de nervi o oră, două, poate chiar o noapte întreagă, în timp ce partenerul era deja în brațele reconfortante ale somnului…

– cîte o gură de afi-vișinată sau un pahar de mimoza (mda, mi-e cam dor de Williamsburg). Maxim două. (A nu se uita diferența între uz și abuz).