De ce este nevoie de regizori, dirijori, antrenori? Adică de oamenii din umbră (cu excepția dirijorului care este expus, dar cu spatele la public).
De ce nu poți să joci și să regizezi, să cînți la diverse instrumente și să dirijezi, să desfășori o activitatea sportivă în cadrul unei echipe și să antrenezi. În același timp.
Nu pentru că am fi incapabili, ci pentru că operațiunile sînt complet diferite. Dacă eu trebuie să interpretez o partitură la vioară, voi fi atentă și concentrată pe partitura mea, nu pe cum cîntă vecinul meu de orchestră la contrabas. Dacă sînt concentrată și la mine și la el, atunci mai bine las vioara și văd dacă pot să fiu concentrată la toată orchestra. Ceea ce se va demonstra că nu e chiar atît de simplu cum pare, cînd îl vezi pe dirijor agitîndu-și cu frenezie bagheta, în timp ce o șuviță i se lipește de fruntea plină de broboane de sudoare. Care dirijor trebuie să aibă privirea de ansamblu, să fie capabil să-i asculte, coordoneze și armonizeze pe toți
Nu spun că nu trebuie să avem dorințe. Dimpotrivă. Spun doar că e de dorit să știm ce putem face și ce nu.
Cînd eram în Vegas, căutînd de zor o motocicletă care să mi se potrivească, am condus (de fapt, e mult spus condus, am dat două ture de clădire cu ea) o Honda Shadow, pe care am refuzat-o după cele două ture cît se poate de ferm. Tipa de la închireri m-a întrebat nedumerită: dar ajungeți cu ambele tălpi pe asfalt, stînd pe ea. Și spuneați că aveți carnet de motor de ceva vreme. La care eu am răspuns: tocmai că am carnet și conduc de ceva vreme, sînt în stare să spun dacă pot sau nu să conduc o motocicletă. Iar pe aceasta nu o voi conduce.
Da. Greu lucrul cu oamenii. Cel mai greu.
De ce nu conduc Shadow, de ce nu traduc romanul în engleză eu însămi, de ce nu îmi fac o campanie de publicitate să stea mîța în coadă pentru Vara Aroganțelor… Pentru că n-am de ce să mă întind mai mult decît mi-e plapuma…