Giani era încîntat de jucăria de-i spune Facebook. Eu, nu. Îi și spusesem să nu cumva să apară etichete cu mine prin mediul virtual. Om de cuvînt fiind, mi-a respectat dorința.
Cînd a decis acum un an să plece, lumea mea s-a dărîmat. A căzut, precum au căzut turnurile gemene. Bum. Cimentul s-a transformat în praf și pulbere.
Am căutat atunci o poză care să fie absolut explicită și am pus-o drept copertă pe contul meu de Facebook:
Să se vadă, să se știe, dar, cel mai mult, să știu eu. Să rămîn măcar cu atît. Să mă agăț de ceva, de un fir de pai. Să pot supraviețui cumva…
Viața și-a continuat cursul și m-a luat cu ea. Cum ne ia pe toți. Fără să ne întrebe nimic. Am avut accident de motor, m-a mușcat un cîine, am plecat în America, am scris romanul Vara Aroganțelor.
Și m-am gîndit că trebuie să schimb poza. Dar cum s-o schimb? Nu va însemna asta că dragostea noastră s-a terminat? Că l-am uitat pe Giani? Cum să nu mai am imaginea noastră în fața ochilor?
Astăzi se împlinește un an de cînd nu mai ești aici. Astăzi îți fac cadou înțelepciunea mea: voi schimba poza de copertă. Vreau să merg fără cîrje. Dragostea pe care noi am trăit-o, nu trebuie probată, confirmată, demonstrată. Ea rămîne încrustată în univers, așa cum rămîne fiecare gînd pe care îl avem, fiecare emoție, fiecare faptă (și de-ia trebuie să fim responsabili). Iar viața își continuă cursul și nu e drept ca eu să nu fiu aici…
Rupînd atașamentele, nu distrug dragostea. Ea e acolo și nu are nevoie de o poză, de un tablou și nici măcar de un tricou cu lupi. E de esență prea puternică pentru a mai avea nevoie de forme concrete de manifestare.
Te iubesc!
Howgh, cum zicea Winnetou.
Cristina mea :* draga mea, suflet plin cu dragoste <3 fara alte cuvinte….Carpe diem!!!! xxx
Asa facem!