Există o idee pe care o avem înfiptă direct în creier (cel mai probabil ca urmare a educației/ societății/ mentalității) și anume că viața-i grea și lumea-i rea. Din copilărie ni se spune că, atunci cînd vom fi oameni mari, vom fi oameni exclusiv serioși, preocupați, plini de griji și responsabili. Cumva că doar copiii se joc, oamenii mari nu se joc. Nu e trecut în fișa postului de om mare nimic în legătură cu joaca simplă, bucuria nevinovată… Dacă nu îți îngrămădești deasupra capului o tonă de griji și de probleme, atunci – e clar, zică-se – nu ești adult, nu ești responsabil, nu ești în toate mințile. Ce ironie, ca și cum relaxarea și zîmbetul nu au ce să caute în – după cum am spus – viața cea grea și lumea cea rea.
Ei, bine, constat cum nu putem să ne bucurăm. Avem întotdeauna la dispoziție o parte plină a paharului, se mișcă întotdeauna și lucruri în favoarea noastră, dar avem așa un talent și o încrîncenare, încît mai mereu tindem să vedem ce-i gol, ce-i problematic, ce-i în criză sau chiar să proiectăm aceste lucruri: ce va fi gol, ce va fi în criză, ce va fi problematic.
Mi se pare o provocare foarte mare, un lucru greu de făcut și o dovadă de a fi om mare, să te și poți bucura de ceea ce ai. Să nu amîni bucuria/ bucurarea, pentru că da, asta s-a rezolvat, dar uite ce de probleme stau la coadă…
Gaudeamus, igitur, cît timp sîntem vii 🙂
Cu Soarele proaspăt intrat în Taur, hai să ne relaxăm, să ne bucure privirea un magnoliu plin de flori, să savurăm o ceașcă de ceai sau un fresh mixt și să relizăm că viața este o sumă de experiențe (și nu e grea, decît dacă ne raportăm noi așa la ea) iar lumea poate fi și ca lumea, dacă îi permitem să fie așa… Pînă la urmă, toți le-aveam pe-ale noastre.
Da, ai dreptate, am asteptat primavara aici ca pe aer, acum a venit si sunt fericit in fiecare moment in care vad o magnolie, si freamatul de oameni de pe strada
Ne trebuie atit de putin sa fim fericiti…