(Cîndva, pe la sfîrșitul lui martie)
La cele 16 grade de afară, zăpada e udă și grea. Coborînd pe pîrtie, poți studia cu ușurință anatomia piciorului: îți simți cu acuratețe fiecare mușchi: gambă, pulpă, coapsă. Ca să nu mai pomenim de genunchi. Dacă merită supliciul? Ba bine că nu. Albastrul cerului este cel mai pur cu putință, razele soarelui au chef de giugiuleală și mîngîie insistent fețele schiorilor. Dacă li se permite, coboară și pe corpurile expuse nonșalant (un boarder a renunțat la orice fel de îmbrăcăminte în partea superioară a corpului). Muzica din difuzoare răsună alături de ciripitul de păsărele.
Stau pe telescaun și mă gîndesc că nu vreau să fac economie la zîmbete, lumină și viață. Și nici la dragoste.
Am ajuns în vîrf. Am fost și eficientă și ineficientă. Am coborît și stilul frunză și agresiv. Pîrtiile sînt încă albe, dar un alb împănat cu petece de pămînt.
E ca în viață.
Cu de toate.
Și e frumos.
Tot ca în viață.
Ps. Oare miine la schi? 🙂