Un lucru pe care l-am simțit din plin în America a fost atitudinea americanilor față de artiști. Scriam la roman prin cafenele, se știa ceea ce fac și oamenii erau ușor intimidați și admirativi față de activitatea mea scriitoricească: e scriitoare. Atitudinea lor sănătoasă față de artiști era vizibilă și în tîrgurile organizate pentru creatorii de artă și artizanat – pictori, sculptori, creatori de podoabe din aur și argint, de ținute vestimentare realizate manual etc etc.
Un lucru care se (re)simte din plin la noi este atitudinea românilor față de artiști.
Ce faci? Scrii? De ce scrii? În primul rînd că nu citește mai nimeni și apoi și dacă citește cineva, doar nu vrei să iei bani pe cărțile tale.
Joci teatru? Dar să fie cu intrarea liberă, da?
Dar de-adevăratelea, ce muncești? Adică bine, bine, fenomen artistic, dar munca?
Și îmi tot vine în cap pasajul din Bucuria vieții cînd apare descris Van Gogh plecînd cu noapte în cap, cu șevaletul cel greu în spate, pentru a prinde cea mai bună lumină, cele mai artistice unghiuri cu putință pentru a picta, spre exasperarea țăranilor onești – dar de ce nu ia, domnule, sapa să lucreze pămîntul, că uite ce om zdravăn e?
Și cîte cărți ai vîndut? Și aici încep să mă bîlbîi puțin, să explic dificultățile aproape insurmontabile în domeniul artistic și interlocutorul se uită deja la mine cu un fel de milă și parcă îi stă pe vîrful limbii să spună: get a job, a real one…
Ce ar fi de spus? Că este muncă multă în a scrie o carte, ca nu costă doar obiectul în sine? Că ora de reprezentație de teatru nu se materializează prin nimic dar ea are în spate alte sute de ore nevăzute?
Cred că noi, românii sîntem într-o etapă atît de materialistă a vieții noastre, încît, dacă produsul muncii noastre nu este unul absolut concret, nu concepem să dăm bani pe el. Deși e muncă. Muncă brută și mult mai mult de atît.
Atunci cînd ne gîndim dacă să plătim pentru o carte (sau mai bine să nu mai citim nimic…), propun să încercați să scrieți o compunere de o pagină, nu mai mult. Și dacă ne întrebăm cît de mult să dăm pe biletul la o piesă de teatru, propun să învățați pe de rost o poezie și apoi să o recitați artistic. Și apoi să înmulțiți efortul ca să ajungeți la o carte sau la o piesă. Costă ceva?
În același timp, le mulțumesc oamenilor de suflet care mă susțin necondiționat.
stii mai bine ca mine ca nu poti scrie pentru toata lumea; ca nu poti juca teatru pentru toti; si ca foarte putini apreciaza oamenii de cultura.
altceva vreau sa-ti spun: Cristina, scoate cartea aia odata!! 🙂 astept cu nerabdare si cu drag.
Draga Mugur, crede-ma ca cea mai nerabdatoare sint chiar eu. 🙂 Iti multumesc.