Piața Constituției. Andre Rieu.
Plecînd de la spectacol, am auzit un dialog în spatele meu: ai văzut ce de oameni? Da, dar mulți vin de snobi la un astfel de concert…
Nu știu dacă snobismul este un element suficient de important încît să pună 10-12 mii de oameni în mișcare către scena impresionantă
așezată cu fața la Casa Poporului.
Cu atît mai mult cu cît, din totalul oamenilor prezenți la spectacol, mai mult de jumătate erau din afara Bucureștiului.
Cred că ceea ce îi aduce pe oameni la Andre Rieu este modul în care acesta știe să apropie muzica grea și pretențioasă din opere și operete de omul de rînd. Adaptînd arii de operă, prezentîndu-le într-un mod mult mai digerabil, el face ca muzica pentru cunoscători să fie accesibilă și oamenilor care nu au o cultură muzicală prea dezvoltată (adică cei mai mulți dintre noi. Dacă părăsesc o secundă tonul jurnalistic al acestui articol, voi spune chiar: dintre care cea dintîi sînt eu…). Și acest lucru îi reușește într-un mod admirabil. Mai mult decît atît, piesele sînt alese cu mare grijă, alternîndu-se cele de suflet și de inimă albastră, cu cele de joc și voie bună. Mai mult decît atît, Andre Rieu este și foarte conștient de locul în care ține spectacolul, drept pentru care, spre finalul unei reprezentații care a durat 3 ore, apare pe scenă naiul lui Gheorghe Zamfir (și Gheorghe Zamfir), precum și o formație de dansuri populare românești.
Puncte forte: muzică de cea mai bună calitate, interpretare de cea mai bună calitate, decoruri și costume impecabile, jocuri de lumini, artificii.
Puncte de îmbunătățit: scaunele spectatorilor dispuse pe o arie mult prea mare și nu în plan înclinat, drept pentru care, din anumite sectoare vizibilitatea celor două ecrane era obturată în cea mai mare măsură. E drept că muzica se ascultă, dar a fost păcat de revărsarea de culoare de pe scenă din care mulți am zărit doar frînturi.
Concluzie: se trăiește și din artă. 🙂 Dar la ce nivel…
Ps. Prețul biletelor: între 160 și 1000 Ron.