Judecăm. Stăm în gardă. Considerăm că lumea-i rea și viața-i grea și toți vrea să ne fure, domnule, așa ceva. Sau, dacă nu ne fură, să facă mișto de noi… Și noi trebuie să fim  înverșunați și acizi și gata de luptă.

La coadă la un supermarket. Din multitudinea de case, functionează doar două. Lume la coadă. Ca toată lumea la coadă, destul de nervoși oamenii, irascibili și cîrcotași. La casă, un tinerel. Care tocmai ce dă o fugă să aducă un pachet de țigări de la o altă casă. L-a adus. Vrea să se așeze pe scaunul lui, dar constată că ușița pe care a intrat, scîrție. O mișcă de cîteva ori – deschizînd-o și închizînd-o, să vadă dacă nu are un defect mecanic mai grav. Nu are. Lumea de la coadă dă să se impacienteze. Murmură. Tînărul se așază în sfîrșit pe scaunul de lîngă casa de marcat și începe să scaneze obiectele de pe bandă. Pentru această operațiune nu folosește decît o mînă. Cea stîngă.

Sigur, ne trece nouă, celor de la coadă, prin cap, ne ține aici și uite și ce sictirit e. Scanează-le, domnule, cu ambele mîini să plecăm și noi odată de la coadă. (Cu toate că nu stăm de o veșnicie și cu toate că tînărul se mișcă foarte repede, deși folosește doar mîna stîngă.)

În momentul în care deschide sertarul cu bani și numără bancnotele pe care urmează să le dea rest, se ajută în sfîrșit și de mîna dreaptă, care se termină însă într-un fel de pumn foarte mic, la care sînt atașate niște degete, ca și cum ar fi cele de la picioare…

Nu făcea mișto de noi, cei de la coadă, nu ne trata cu sictir.

Ce ziceți, ne mai relaxăm puțin?

symbolon_soare_pesti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *