Întotdeauna am spus că, decît mult și rău, mai bine mult și bun. Totuși, mă gîndesc că mult – de fapt, prea mult – lîngă bun (indiferent cît de bun) are un efect puțin bizar: îl diluează. Prea multă mîncare îți provoacă indigestie, prea multă băutură te amețește, prea mulți bani vin cu prea multe griji, prea mare lejeritate duce la destrămare, prea mare constrîngere duce la împietrire.

Ce facem cu una din esențele cele mai tari (cel puțin din punctul meu de vedere): libertatea? Ce înseamnă prea multă libertate?

Sună grandios să ai cît mai puține constrîngeri cu putință, să îți dai demisia în culmea gloriei dintr-un concern internațional, să îți cumperi motor și să pleci prin Vamă, să pleci apoi mai departe în lume, să scrii un roman prin cafenelele din New York, să știi că poți  fii peste tot, că poți aparține tuturor și nimănui, că se poate sfîrși iar apoi se poate lua de la capăt… Totuși, prea multă libertate (mai provocatoare decît tot alcoolul și toate narcoticele din lume), după perplexitatea pe care o provoacă la început – cînd habar n-ai ce să faci cu ea – prea multă libertate, spuneam, vine și cu o condiție psihică admirabilă ce te face să: run, Blondi, run. Dar nu să alergi cu nonșalanța lui Forest Gump, ci să fugi, de-a dreptul, de normalitate, de cotidian, de obișnuit, de responsabilitate…

Conform să-i spunem lemei enunțate mai sus: prea multă libertate diluează de fapt esența libertății, probabil că responsabilitatea nu are doar rol de constrîngere și de frustare, ci și de echilibrare.

XXIlumea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *