Îmbătați de lecturile pe care le facem, de fanta care se deschide tot mai mult către o lumină specială – cea a cunoașterii spirituale, a elevării – ne dorim experiențe care să ne aducă aproape de cunoașterea înaltă, imaginîndu-ne că toate acestea se vor realiza cu noi în poziție lotus, netulburați de nimic din jurul nostru, zen, din ce în ce mai zen, pînă la dizolvarea în absolut.
Ei, bine, lucrurile nu stau chiar așa.
Cerînd noi evoluție, avem mai întîi revoluție internă, apoi mușcat cu dinții din țărînă, tăvălit de durere, zdrobit, făcut bucăți, coborît în infern, vizitat pe acolo. După care e posibil să urmeze ridicarea la suprafață susținîndu-ne în coate, tîrîtul, căzăturile atunci cînd vrem să ne reașezăm în poziție verticală, mersul în genunchi… După care e posibil să urmeze o încercare de a reveni la poziția de drepți…
Așa că, mare atenție: experiența nu este urmată instantaneu de iluminare, zen și zbor. Nu, nici pomeneală.
Eu, spre exemplu, am avut aroganța de a cere: Doamne, fă-mă să iubesc necondiționat. S-a ținut cont de cererea subsemnatei și asta am obținut. Nu, nu dragostea necondiționată pe tavă, ci experiența extremă care să mă ajute la cea mai eficientă abordare a acestei temei.
Nu spun să trăim ca niște plăntuțe simpatice. Ci sugerez să dăm dovadă de luciditate și de discernămînt atunci cînd cerem ceva. Pentru că: ai grijă ce-ți dorești, că se va întîmpla.
O posibilă soluție ne este la îndemînă tuturor: Doamne, facă-se voia ta…
Cît despre mine, numai de bine 😛
si Doamne ajuta!
Si sanatate! 🙂