Cum se merge pe stradă

Dacă noua generație adoptă – în mers – într-o proporție covîrșitoare, poziția ghiocelului și asta deoarece nu trebuie să le scape nicio postare nouă de pe fb, vineri am adoptat și eu exact aceeași postură. Nu însă din același motiv.

Mai precis, mă deplasez ca o doamnă elegantă, fină, ce mă aflu, dinspre Castelului unde parcasem mașina spre Republicii. Rochie elegantă în degrade, lunguță, ochelari de soare, poșetuță în mîna dreapta, telefon mobil în mîna stîngă pregătit de a fi dus la ureche, sandale roșii de lac cu toc înalt dar confortabil. Mergînd eu așa agale, privind grațioasă tot înainte, mă pomenesc împiedicîndu-mă, călcînd probabil între două bucăți de piatră cubică. Apuc să mă redresez o secundă, calc cu celălalt picior probabil tot în șănțulețul dintre alte două pietre cubice și mă trezesc în genunchi pe caldarîm. Bîjbîind cu mîinile după un punct de sprijin, măcar să nu mă … lățesc de-a binelea, îmi sare carcasa de la telefonul mobil și gentuța se izbește și ea de pămînt. Evident că nu apuc să pun mîinile pentru a-mi amortiza căderea. Nu aștept însă nicio fracțiune de secundă, ci înșfac argintia carcasa și țîșnesc instantaneu în picioare, căutînd cu disperare o bancă, pentru că simt că mi se face rău. Constat cu satisfacție rezistența materialului rochiei celei elegante care nu s-a rupt și care acoperă genunchiul pe care mi-l simt zvîcnind dureros, dar la care nu am curaj să mă uit, pentru că, a vedea că mi-a dat sîngele, ar fi cel cel mai bun motiv să mă întind grațioasă pe caldarîm, leșinînd. Banca salvatoare se ivește în drum, mă așez cît mai demnă cu putință, îmi pun telefonul în geantă (nu e periculos să vorbești la el doar cînd ești în mașină și conduci, ci și cînd mergi pe stradă, pur și simplu), mă sprijin apoi de spătar. După cîteva minute îmi ridic puțin rochia și constat cum genunchiul stîng este zdrelit, dar, cu niște apă oxigenată se va rezolva totul cu bine.

După cum pomeneam în debutul articolului, continuîndu-mi după vreun sfert de oră drumul pe Republicii, adopt și eu poziția ghiocelului. Necăutînd însă vreo postare nouă pe fb, ci doar testînd cu grijă fiecare piatră cubică, într-o atitudine rigidă care, din afară, sigur mi-ar fi putut aduce titlul de cea mai grețoasă și mai ales înțepată pisi de pe centru…