Problema stringentă cu care ne confruntăm fiecare dintre noi în cercul lui mai mult sau mai puțin strîmt nu e războiul. Nu e nici pacea mondială și nici lupta pentru putere. Aceste concepte sunt de interes general uman dar sunt destul de vagi la nivel individual.
Problema noastră este dificultatea tot mai mare de a fi armonioși, de a fi liniștiți, de a fi ancorați în bucuria acestui moment. Nu putem interveni de la nivel individual în relațiile politice dintre Rusia și America. Dar putem interveni în babilonia care există în sufletul nostru. Putem să punem degetul pe rană. Nu pe rana globului sau a umanității. Pe rana noastră. Ce ne mulțumește? Ce vrem? Ce ne-ar face bine?
Unul spune: aș fi fericit dacă aș avea o casă mare. Și are acea casă, e fericit preț de vreo cîteva minute/ ore/ zile – e deja mult și apoi încep iar nefericirile: e prea mare, e prea greu de făcut ordine, sunt costuri prea mari de întreținere etc etc etc. Altul spune: dacă aș fi șef, aș fi cel mai fericit. Ajunge șef, e fericit preț de vreo cîteva minute/ ore/ zile – e deja prea mult și apoi încep nefericirile: nu am sprijinul subalternilor, nu am înțelegerea factorilor de decizie, nu mai am viață personală, nu mai am timp. Celălalt spune: dacă mi-aș găsi perechea, aș fi cel mai fericit. Își găsește perechea. E fericit preț de cîteva zile/ săptămîni/ luni – e deja prea mult și apoi încep nefericirile: unde e libertatea mea, unde mi-e independența, cealaltă pereche sigur mi s-ar potrivi mai bine etc etc etc…
Frînă! Scoateți din viteză! Respirați!
Nimeni nu ne aduce sacul de fericire să ni-l trîntească la poartă. Nici liderii politici, nici părinții, nici copiii, nici amanții, nici măcar moș Nicolae. Mergem noi după el sau nu.
Că tot intră Mercur (planetă responsabilă de modul de gîndire și de comunicare) în Capricorn (semn de pămînt care facilitează o gîndire ceva mai analitică),
am propus o problemă de matematică.
Se dă o situație generatoare de stres care a început pe data de 18.09 și s-a terminat (într-un mod fericit) pe data de 9.12. Problema este următoarea: