Este extraordinar cum lucrurile cele mai mărunte și total insignifiante devin marile aventuri și provocări în acest nou rol. De cîteva zile bebiță horcăie noaptea. Da, așa mic și drăgălaș cum e el, respiră horcăit și e amărît din cauza asta. Cine n-ar fi. Așa că se trece la treabă cu batista sugarului. Unii dintre cititori știu limpede spre ce vorbesc, alții n-au nici cea mai mică idee. Pentru a doua categorie: batista sugarului este o invenție din plastic care se atașează la aspirator și cu care se curăță năsucul bebelușului. La prima vedere pare o atrocitate. În realitate este o chestie foarte eficientă. Bebiță zbiară ca din gură de șarpe cîtă vreme îi picurăm în năsuc serul fiziologic sau îi pulverizăm apa de mare și apoi tace și ne privește încruntat cum montăm batista. Și să vezi ce bucurie, ce frenezie, ce exuberanță pe noi adulții, în momentul în care micul recipient de plastic se umple de secreții nazale. Că dacă stai să privești total din afară pur și simplu nu poți înțelege cum doi adulți radiază de fericire privind niște secreții nazale: uite, ce (muci) am reușit să-i scoatem, sînt mult mai mulți decît acum două ore, ce tari sîntem, bravo, bebiță! Și mai că nu facem temenele pînă aproape de aspiratorul postat pe parchet. Dar am face și din-ălea, dacă cineva ne-ar spune că în felul acesta bebiță nu va mai horcăi noaptea.
Stau eu într-o noapte și ascult respirația lui bebiță. Mai picotesc, mă mai trezesc. La un moment dat aud cum bebiță s-a liniștit. Nu chiar de tot, că se mai aude un sforăit destul de sonor și de simpatic, dar măcar nu mai e horcăiala de pînă acum. Îmi țin răsuflarea să văd dacă într-adevăr doarme liniștit. Sforăitul nu se mai aude. Dau drumul aerului și încep să respir normal și sforăitul se aude iar. Foarte interesant. Îmi țin din nou răsuflarea. Liniște deplină. Oare bebiță a inventat o nouă versiune pentru v-ați ascunselea?
Din jurnalul lui bebiță
Maică-mea sforăie. Am auzit-o eu. Dar tot haioasă e.
