De cîte persoane e nevoie pentru a alăpta?
De două, veți spune. De mamă și de bebiță. Teoretic da. Acum da. Dar haideți să dăm filmul înapoi cu o lună. De cîte persoane era nevoie pentru alăptare? (Mențiune: alăptarea este acel proces care răpește subit orice fel de conotație erotico-sexuală a sînilor, arolelor, sfîrcurilor, acestea devenind instrumente de producere și livrare a laptelui și atît. În acest proces intervin și tot felul de cremuri și pomezi gen: Garmastan, Avent, Mamomam cu care se încearcă remedierea leziunilor care apar la instrumentele mai sus menționate).
Să revenim. Așadar: eu – proaspăta mămică, extrem de anemică în noul ei rol, bebiță – proaspăt nou-născut (unde e amicul de îmi luase la puricat limbajul să vadă aici minunăție de pleonasm) + o persoană foarte hotărîtă care să îl țină în brațe pe bebiță și să îl manevreze în încercarea de a-l atașa corespunzător la sîn (mufarea bebelușului) + o persoană care să maseze viguros sînii umflați și extrem de dureroși (sîni la care s-a produs angorjarea – nu am găsit termenul în dex, dar l-am experimentat pe pielea mea. Angorjare=furia laptelui. Acum v-ați lămurit, nu?) + o persoană care să supravegheze toată operațiunea, în sensul în care să ridice persoana ocupată cu mufarea lui bebiță, care persoană, în exces de zel, nu observă că s-a terminat canapeaua și cade între canapea și perete și apoi să înlocuiască persoana care masează cele două baloane care stau să explodeze în plin proces de furia laptelui.
Total: 5 persoane.
În tot acest timp mămica, adică eu, stă neputincioasă și se întreabă ce caută ea în viața ei. Și unde e tot acel fior magic al maternității care te transfigurează.
Din jurnalul lui bebiță: zici că sîntem la perinița cu toată lumea asta jucînd în jurul meu. Și: tot pe loc pe loc pe loc, să răsară busuioc…