Motociclism versus maternitate

Cum a-l avea pe bebiță este aidoma cu a avea permis categoria A și a-l folosi.

Îți iei motor și te urci pe el. Ești chiar la început. Ai doar două mîini și două picioare și manete și pedale de ai senzația că ți-ar mai trebui vreo trei perechi de mîini și de picioare. Mîna dreaptă – manșonul de accelerație, tot mîna dreaptă – frîna de mînă. Mîna stîngă – maneta de ambreiaj. Piciorul stîng – schimbătorul de viteze, piciorul drept – pedala de frînă spate. Și asta nu e tot. Trebuie să te menții pe cele două roți, trebuie să fii atent la trafic, trebuie să anticipezi, să estimezi, în timp ce ești concentrat și la manete și la pedale. Plăcere? Unde e plăcere aici?

Ai motor. Nu mai ești chiar la început. Te prinde o ploaie. Te udă leaorcă. Te prinde sezonul cald. Te coci. Te doare spatele. Te dor mîinile. Cîteodată vei ajunge în stadiul în care îți vei jura în barbă că, odată ajuns la destinație, vei vinde motorul. Invariabil, a doua zi te trezești surîzător și o iei de la capăt. Să vinzi motorul? Desigur. Dacă e să iei altul mai mare…

Apare bebiță și îl aduci acasă. Dispare butonul magic de la maternitate (voiai sa vezi copilul, apăsai pe el, era adus copilul. Acum voiai să dormi puțin. Apăsai pe buton. Copilul era dus. Din nou ți-era dor de el. Din nou aveai nevoie de odihnă. Butonul își făcea treaba admirabil.) și te trezești că indiferent ce vrei tu – și ne referim la chestiuni elementare, ca să nu zic fiziologice: să dormi, să mănînci, să bei, copilul, devenit între timp bebiță, e lîngă tine. Dependent sută la sută de tine. Și nu își ajung mîinile să-l iei, să-i dai de mîncare, să-l schimbi, să-l îmbraci, să-l dezbraci, să-l pregătești de baie, să-l adormi, să-l mai adormi odată, să… Plăcere? Unde e plăcere aici?

Îl ai pe bebiță. Nu mai ești chiar la început. Ți-e somn. Ai face orice pentru o noapte întreagă de somn. Bebiță te trezește noaptea. De cîteva ori. Uneori pare să vrea să mănînce. Deși adoarme în timp ce face asta. Sau, și mai rău, se îneacă. Sau nu vrea să doarmă. Plînge. Îl schimbi. Îl întrebi ce vrea. Te întrebi – cu remușcările de rigoare, dar ele nu te opresc să te întrebi – ce ți-a trebuit copil, reușești să îl adormi, îl pui în pat, te așezi și tu în patul tău și, cînd să adormi, bebiță e din nou treaz și o iei de la capăt fără număr fără număr fără număr… Dimineața te trezești (asta dacă nu te trezește bebiță) și ți-e dor deja de mocuța lui simpatică. Îl ridici din pătuțul lui în timp ce îi spui: bună dimineața, soare și ești gata să o iei de la capăt. Aproape că nu mai știi cum era cînd erai doar tu. Și asta nici nu mai contează.

Din jurnalul lui bebiță: de-ia n-o să vîndă mami motorul. Asta dacă nu cumva își va lua unul mai mare și mai nou 😉