E ora lui Bebiță de somn. I-am făcut baie, l-am hrănit. De obicei adoarme imediat după ce i se dă de mîncare sau chiar în timp ce. Acum a terminat de mîncare și are ochii mari și rotunzi ca doi bănuți. Stingem lumina și îl punem ușor în pătuț, după care plecăm în vîrful picioarelor în sufragerie. Acolo stăm cu urechile ciulite să auzim ce se întîmplă. Bebiță scoate un chiot, apoi liniște. După vreo 2 minute mai scoate un chiot. Merg să văd ce face. Stă în pătuț și își agită mîinile prin aer ca un polițist de la circulație. Mă întorc în sufragerie. Se mai aude un chiot și apoi liniște. Cînd mă duc la el, constat că doarme.
Din jurnalul lui Bebiță: m-au îmbăiat și m-au hrănit. Au stat puțin cu mine și m-au pus în pătuț. Am stat foarte liniștit, știind că vor sta lîngă pătuț. Au plecat. Am scos un chiot: hei, unde plecați? Cu mine cine se joacă? Am tăcut chitic să văd dacă se întorc. Nimic. Hmm. Am mai scos un chiot: fraților, hai să ne jucăm. Nu mai faceți voi pe oamenii mari și interesanți. Nu mi-e foame, nu mi-e sete și am chef de, cum îi spuneți voi, socializare. Dansez dînd din mîini, să mă distrez singur, dacă ei nu mă distrează. Într-un final, sub formă de grevă bebițană, adorm. Așa, de plictiseală…
