Trecută fiind perioada celor 9 luni de sarcină, perioadă în care m-am uitat mai mult în vasul de toaletă decît în oglindă, m-am trezit în ipostaza că sînt din nou normală (a se citi cu poftă de mîncare zdravănă) și am dat iama în dulciuri. Prăjiturele, tortulețe, cozonăcei. Ciocolată nu, că îl agită pe Bebiță. Deși, totuși, o ciocolată albă nu îi face nimic.

Și m-am trezit și în situația de a fi ipocrită și de a-mi spune că habar n-am de la ce m-am îngrășat – cel mai probabil de la o dereglare hormonală imediat după sarcină. Mda, eu și cei care beau, după care le este rău, dar nu le este niciodată rău de la băutură, au mîncat ceva gras ce nu le-a picat prea bine…

Uitîndu-mă mai atent la mine însămi și luîndu-mă la bani mărunți am constatat următoarele: plecat în vizită. Primit invitație de a mînca o prăjitură de post. Acceptat invitația. Tăiat o porție generoasă. Porție devorată. Zîmbit și apoi tăiat un supliment. De asemenea generos. Supliment devorat. Ce te faci, că abia mi se deschisese apetitul, dar nu mai dădea bine să mănînc. În public. Ascuns în bucătărie și înfulecat de zor de pe platou. Apoi m-am gîndit că s-ar putea să dea cineva buzna peste mine acolo, așa că mi-a trecut prin cap să iau platoul și să mă ascund în baie. Totuși, demnă, nu am făcut acest lucru.

La plecare, gazda s-a oferit să-mi dea restul de prăjitură acasă, dacă tot mi-a plăcut așa de mult.

Din jurnalul lui Bebiță: nu doar eu pun pe mine. Sînt la competiție cu mămica mea cea haioasă și plinuță. Să fi dat oare iama în laptele meu praf?

sufleu_ciocolata

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *