Merg la magazin să mă înnoiesc. A doua oară la același magazin, recunosc. Prima oară fusesem, probasem și mă uitasem de zor în oglinda care îmi lua cele 10 kile în plus și le transforma în 10 cm tot în plus, de unde rezulta o apariție diafană, înaltă și extrem de suplă, total diferită de mama cea durdulie a lui Bebiță. Doamna de acolo, probabil patroana, îmi aducea de zor rochii care mai de care mai elegante și mai sofisticate. Eu, avînd dilema legată de adevărata mea înfățișare, nu m-am putut hotărî din prima, așa că a fost nevoie să mă reîntorc. De data asta cu întăriri. 🙂
Ei, bine, patroana nu mai e deloc așa de amabilă. Eu îi spun ce am probat, ea a uitat complet ce probasem, iar dacă își amintește, își amintește cu satisfacție de faptul că exact acel model s-a dat, că de două săptămîni de cînd fusesem eu (de fapt nu era decît o săptămînă) ea primise multă marfă nouă, probaseră foarte multe doamne și se și vînduseră foarte multe rochii.
În final o conving să își aducă amintea de rochia cea diafană pe care mi-a întins-o fără niciun chef și apoi s-a lăsat înduplecată să îmi mai aducă încă una, din dantelă, o rochie absolut superbă, după spusele dumneaei.
O probez pe cea de a doua. Însoțitoarea mea, doamnă fină și elegantă, mă privește și spune că parcă nu îmi vine chiar așa spectaculos.
La care patroana se învolburează și cu o dulceață artificială în glas ripostează: Păi cum să-i vină rochia cu șoșonii ăia în picioare? (Am, e drept, niște Converși luați de prin New York).
Însoțitoarea mea mai încearcă o îmblînzire a bestiei: Totuși nu o prinde chiar foarte bine.
La care patroana se dezlănțuie: păi dacă și-ar araja puțin părul și s-ar aranja și ea, această rochie spectaculoasă ar veni cu totul altfel. Dar așa…
Din jurnalul lui Bebiță: aranjată sau nu, cu șoșoni sau nu, mama mea mă iubește spectaculos. 😉
