Bebiță nu mai e mărțișor. Nu. E, mai degrabă, un colan gros din aur, ca acelea ce împodobeau prințesele odinioară. De fapt, îi și place haurul. Se prinde de lănțicul meu de haur și nu mai vrea să-i dea drumul sub nicio formă. Mai mult decît haurul, îi plac însă șuvițele mele. Parte din ele rămîn tribut în pumnul lui grăsuț și ferm.

Așadar, bebiță nu mai e mărțișor. A crescut, s-a rotunjit, drept pentru care îi spun tot mai des gogoșică și e simpatic foc, drept pentru care l-am supranumit giumbușluc. Mergînd pe aceeași tradiție a numelor din America de Sud, Bebiță Gogoșică Giumbușluc mai are încă un nume și gata. Pentru că nu aveți cum să-l ghiciți, vi-l spun eu: Păturică. În ultimul timp, de cînd a crescut, Bebiță se/ ne trezește dimineața cu un zgomot specific. Nu, nu este plînsul de foame, ci este zgomotul înfundat pe care îl face mîncîndu-și de zor păturica. Într-o zi ne așteptăm să mai găsim doar o bucățică mică mică din ea.

Din jurnalul lui Bebiță: știți bancul ăla cu mama molie și cu moliuța fiică? De-i spune mama: dacă nu papi ciorăpel, nu papi nici mohair? Ei, bine, l-am adaptat: cine nu papă păturică, nu primește lăptic.

patura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *