Plec la plimbare cu Bebiță. Agale, o doamnă elegantă și eficientă (am o plăsuță atîrnată pe umăr, în care poposesc două cutii de ceaiuri și o jumătate de pîine), mergînd grațios cu un Bebiță dormind în marsupiu. Plimbare prin centru. Cald și foarte cald. Dar Bebiță doarme, așa că pot inclusiv să intru în două magazine de încălțăminte. Nu mă hazardez să probez prea mult.
Mă îndrept spre Piața Sfatului și îmi spun că voi mînca o înghețată. Zis și făcut. De pepene și kiwi sa fie. Scot portofelul din geantă (mai am și geanta pe umăr pe lîngă plăsuța cu pricina), plătesc, bag portofelul la loc și iau înghețata. Iamiii.
Nu apuc decît să gust din ea, că Bebiță se trezește brusc și se pune pe un urlat năprasnic. Mă uit o secundă neputincioasă în jur, apoi, cu singura mînă parțial liberă (parțial, pentru că trebuie să îl și susțin pe Bebiță cu ea), încerc să îi bag suzeta în gură. Nicio șansă. Bebiță urlă de mama focului. Mă gîndesc repede să tuflesc cornetul de înghețată de marginea unui coș de gunoi, cum ai face cu un muc de țigară, nu de alta, dar să îmi eliberez mîna. Pînă la urmă, în timp de mă bîțîi din ce în ce mai tare sub formă de legănat, cică, mă decid să termin înghețata din maxim 4 înghițituri. Zis și făcut. Nu mă întrebați ce aromă a avut, că habar n-am. Bun. Am două mîini libere. Cu suzeta nu merge. Bebiță face show mare și are și public numeros, deoarece ne aflăm chiar în buricul tîrgului la Brasseria din Piața Sfatului. Cu o mînă încerc să îi fixez suzeta, cu cealaltă scotocesc după sticluța de ceai. O găsesc. Bebiță are plămîni zdraveni. Nu contează nici suzeta, nici sticla de ceai, el urlă din răsputeri. I-o fi cald tare, așa că îi scot căciulița – pare să tacă preț de două secunde, apoi reîncepe cu avînt. Îi scot șosețelele. Aceeași reacție ca la căciuliță. În disperare de cauză îmi scot printre breteaua de la marsupiu și cureaua de la geantă un sîn și încerc să îl împac cumva, în timp ce lumea se uită la doamna total ineficientă cu trompețica cea vie. Bebiță are un plîns apoteotic, deoarece nici măcar sînul nu îl mai impresionează.
În final sîntem recuperați și duși de urgență acasă.
Cînd să urcăm în casă, Bebiță adoarme nonșalant, cu mîinile împreunate ca pentru rugăciune și doarme așa mai bine de jumătate de ceas.
Din jurnalul lui Bebiță: mămica a spus că se lasă de dulciuri, nu? Cu mine sigur nu va mai mînca înghețată. 🙂
