Bebiță este proaspăt îmbăiat, șters cu prosopelul și gata de a fi dat cu cremă. O cremă nouă, pentru că celălalt tub tocmai ce s-a terminat.
Deschid capacul și îmi torn în mînă cîteva picături din lichidul cel albastru. Cremă albastră? Hmmm. O fi ultimul răcnet în materie de creme de bebeluși. Întind crema pe Bebiță. Pe măsură ce mă chinui să o întind, se face alburie, dar nu intră în piele. Iată o cremă cameleon recalcitrantă. Mi se sugerează că poate am pus cam multă cremă, ceea ce nu este cazul. Mai iau cîteva picături și repet procedeul. Mda. Crema pare să fie totuși cumva absorbită de piele.
Îl îmbrac pe Bebiță și îl pregătim pentru masa de seară.
Eu îmi păstrez totuși nedumerirea legată de cremă, așa că citesc din nou pe tub despre crema de îngrijire. Ia să vedem ce gust are. De săpun?!? Mă spăl pe mîini și văd cum face spumă. Iau din nou tubul, rup hărtiuța cu traducerea și citesc în limba lui Goethe despre crema care se folosește în timpul băiței.
Deci mi-am dat copilul cu gel de duș pe corp, în loc de cremă. Repede la baia numărul doi, care constă în clătirea lui Bebiță.
Din jurnalul lui Bebiță: data viitoare sper să mă dea pe corp cu Baileys. E mult mai cremos. Pardon, emolient. 🙂
