Bebiță este plimbat triumfător de tatăl lui, ocazie cu care se definește la milimetru bicepsul, tricepsul și mai știu eu ce mușchi din brațul tatălui (aș fi zis și sternocleiodmastoidianul, că sună foarte impozant, dar ăla sigur nu e la braț). Bebiță poate avea uneori, în timp acestei plimbări, o mutriță bosumflată și ușor plictisită. Moment în care, tatăl lui Bebiță ia mîna acestuia (țin să menționez că și bicepsul și tricepsul lui Bebiță sînt deja definite) și indică spre diverse persoane din încăpere, spunînd:
Tu, fă-mi laptele!
Tu (alt tu), fă-mi vînt cu evantaiul!
Tu (alt tu), schimbă-mi pampersul!
Date fiind ordinele, acestea urmează a fi executate cu sfințenie (nu ziceau părinții mei de pe vremea cînd eram noi mici mici: copiii noștri, stăpînii noștri?).
Din jurnalul lui Bebiță: Ce am mai rîs, după ce am trasat directivele. Am rîs, pînă m-a apucat sughițul. Iar atunci cînd am văzut că tăticu’ parcă ar avea ceva de comentat, i-am atras atenția foarte discret, lăsîndu-i o urmă pe pantalon. Nu, nu era de la pipi. Da, era mai grav de atît. 😛