Pe vremea cînd abia apăruse Bebiță și eu luptam din răsputeri cu depresia, gîndul cel mai incitant care îmi trecea prin cap și stăruia acolo era: fugi! Aici e închisoare, ești prinsă, ești în capcană, așa că fuuuugi!
Într-o zi, fugind, dar doar puțin de-acasă, am dat în oraș peste niște afișe care propuneau joburi în America și eu, campioana timpului liber, am vrut să mă angajez cu plecare ieri în America și să aplic la 2 sau 3 joburi pe care să le fac simultan… Dar nu m-am angajat și m-am întors acasă, iar pe drum, pe măsură ce mă apropiam, am început să plîng.
*
Din jurnalul tatălui lui Bebiță: cine spune că bărbatul nu are de tras după nașterea copilului? O iei pe doamna de bună, de veselă, de optimistă, apare Bebiță și ea intră într-o gaură neagră, unde se închide, unde viața s-a sfîrșit și există doar disperare, atacuri de panică și dorința ei de fugă. Da, mi-a zis că vrea să fugă. Oare va face acest lucru cu motorul?
Mă trezesc dimineață în plînsul lui Bebiță. Mă uit în pat, lîngă mine, după mama lui Bebiță. Nu e. O fi la baie. Dar de ce nu apare să vadă ce are Bebiță? Merg eu la el, iau sărmăluța în brațe și mergem amîndoi prin casă. Nici urmă de mama lui. Hmmm. Chiar o fi plecat? Dau să o sun. Telefonul ei aici. Mă uit prin casă după vreun bilet. Nimic. E clar. Bebiță, te crește taică-tu, pentru că mama ta nu a rezistat depresiei și a luat-o la sănătoasa. Hai să îți dau de mîncare și apoi să vedem ce e de făcut. Îi fac laptele lui Bebiță, încep să îi dau să mănînce și apoi aud un zgomot la ușă. O fi poștașul cu vreo scrisoare de la ea, în care spune că ne iubește pe amîndoi, dar… Nu, e chiar mama lui Bebiță, foșnind o pungă de Billa.
*
Din jurnalul meu: mă trezesc dimineață, mă apucă toate năbădăile, mă trec toate transpirațiile, dar mă dau jos repede din pat și dau o fugă pînă la magazin să iau o pîine, niște brînză și niște iaurt cu care mă întorc victorioasă. În casă mă primesc două perechi de ochi mari (și Bebiță are ochii mici mari) și niciun cuvînt.
*
Ps. Cum spunea Moromete: De ce să fugă de acasă? Încet nu putea(u) merge?
*
Din jurnalul lui Bebiță: sînt simpatici ai mei cum stabilesc ei cine mă va crește. Să le spun? Dragii mei, eu vă cresc pe voi. 😉
