Să fi fost exact pe vremea asta acum vreo 16, 17 ani. De fapt, nu chiar pe vremea asta, ci pe la 8,9 seara. 😉
M-am săturat de patul meu de-acasă.
– Ce facem?
Nu mai suport, pe cuvînt, nu mai suport.
– Cum ce facem? Mergem la mare. (Așa simplu, cum am zice acum că mergem pînă-n mall :P)
– Hai.
Nu se consulta prognoza meteo, nu se verifica traficul de pe centură (ce treabă aveam cu centura Bucureștiului, cîtă vreme nu era decît un pic de autostradă de pe la Fetești și se mergea pe drumul (actualmente) vechi), nu existau întrebări de genul: unde facem rezervare, unde dormim, unde mîncăm, bla, bla, bla…
Nu. Bani de benzină, vreo două sandwichuri cu ingrediente din frigider, opțional slipi, vreo două prosoape, eventual un cearceaf mai mare de pus pe nisip și un portbagaj (de obicei de Dacie 1310) plin de entuziasm, exuberanță și poftă de viață: iupiiiii, mergem la mare. Facem baie cum ajungem, cu atît mai bine că ajungem noaptea, nimic nu e mai fain decît o baie în mare la lumina lunii.
Pornit la drum, condus cu rîndul, ajuns la mare, nocturna baie obligatorie, răsăritul obligatoriu, un pui de somn opțional în mașină vreo 2 ore, pînă cînd căldura ne scotea afară, plajă, valuri, nisip, o bere, încă o bere. Nu tu protecții de soare, poate vreo umbrelă mai mare, care nu stătea chiar foarte bine înfiptă în nisip și te trezeai că trebuie să alergi pe plajă după ea, scoici (nu din cele de mîncare, ci pe jos, prin nisip), porumb fiert. Fără fițe și talente. Cu dialoguri dezinvolte, de genul:
– Al dumneavoastră e copilul care toarnă nisip pe cearceful nostru? (La plajă se stătea în general pe cearceaf. Nu apăruse moda șezlongurilor).
– Nu, al nostru e cel care aduce apă din mare cu pantoful dumneavoastră.
*
Nu-ți trebuie all inclusive, aer condiționat și hotel de minim patru stele, cu vedere la mare să fii fericit.
*
Din jurnalul lui Bebiță: vara asta o să te îndrăgostești. Din ce în ce mai tare. De mine. 🙂