Bebiță e vesel tare, are chef de rîs, se uită prin toată casa după mine. Eu m-am îmbrăcat frumos È™i acum îi pregătesc morcovul. Prima zi de morcov. Gustă Bebiță morcov, se strîmbă, muÈ™că din urechea cățeluÈ™ului de pluÈ™, mai primeÈ™te o linguriță de morcov, se mai strîmbă, dar din ce în ce mai puÈ›in. Timpul e dilatat, gesturile se fac încet, cu răbdare È™i se repetă la infinit. O lingură, încă o lingură, încă o lingură… Ascultăm muzică de bebici cu rățuÈ™te È™i vulpi care fură gîște. (AÈ™a făceau vulpile È™i în copilăria noastră).
Gata cu morcovul, Bebiță e schimbat și asortat cu mine, eu cînt de mama focului, el rîde cu gura pînă la urechi, stă proptit în perna de alăptat și ne distrăm pe cinste.  Merg la bucătărie să îi pregătesc și laptele cu făina de orez. Mă simt gospodină și mamă de-adevăratelea.
Revin în cameră. Bebiță a început brusc să urle. Așa, de control. Îl iau în brațe. Urlă din răsputeri și are lacrimi în ochi și pe obraji. Dau să îi bag biberonul în gură. Nu vrea. Poate că e prea groasă compoziția și nu curge. Îi scot biberonul din gură și apăs pe sticla de plastic. Laptele cel gros năvălește afară din sticlă pe canapea, pe rochia mea de ieșit în oraș, pe hainele lui Bebiță asortate cu ale mele. Bebiță urlă ca din gură de șarpe. Las băltuța de lapte călduț și gros și îl scot pe Bebiță pe balcon. Se potolește ca prin farmec. Dau să îl duc în cameră. Reîncepe concertul. Îl țin pe balcon și îi arăt mașinile care trec pe stradă. Are genele și obraji uzi. După cîteva minute, îl duc din nou în cameră. Urlete ascuțite. Timpul s-a comprimat, gesturile sînt repezite și se repetă la infinit. Fără rezultat.
În final, îl așez urlînd (el urlînd, deși nici eu nu sînt departe. S-a risipit convingerea că sînt gospodină și mamă de-adevăratelea.) pe canapea, iau biberonul, înșurubez tetina să nu mai curgă și restul de lapte, mă așez în genunchi lîngă canapea și încerc să îi dau să mănînce. Stau așa vreo 10 minute, în genunchi, aplecată spre el, cu sticluța nemișcată, în timp ce Bebiță se liniștește și începe să mănînce. Poziția devine din ce în ce mai reconfortantă, dat fiind faptul că Bebițanul s-a calmat, e liniște, mănîncă, iar ochișorii i se fac din ce în ce mai mici, în timp ce obrăjorii i s-au uscat.
Dacă ar trebui să stai în cap, ca să-È›i hrăneÈ™ti copilul, ai sta liniÈ™tit în cap. Eu, acum, în genunchi, cu rochia mirosindu-mi a lapte, cu mîna în aceeaÈ™i poziÈ›ie de mai mult de un sfert de oră –  o bagatelă.
Gata. Cu mîinile ridicate deasupra capului, de parcă ar spune: Halt, das ist mein, Bebiță a adormit.
*
Din jurnalul lui Bebiță – oamenii mari se plictisesc repede. Eu vin cu ceva nou È™i mămică mă iubeÈ™te È™i pentru asta. Iar clipele nu seamănă una cu cealaltă.
