Tatăl lui Bebiță, vorbind cu fi-su:
– Ce faci, purice?
Mie îmi trece prin cap Dan Puric, mă gîndesc la Bebiță care a fost supranumit Einstein, dar, cumva, tot îmi dă cu virgulă. Așa că întreb:
-Da’ de ce purice?
Cu toate că și eu i-am spus cocostîrc, dat fiind faptul că a început să își ițească al lui căpșor. Dar i-am spus doar în intimitatea noastră.
Tatăl lui Bebiță:
– Pentru că e mic și suge.
Ce ți-e și cu Mercur în Gemeni, vine cu argumente logice, domnule, nu glumă.
*
Bebiță era mai mic și își aduna cumva păturica pe care o băga apoi în gură și o molfăia repede. Cînd îl surprindeai, părea un iepuraș care s-a oprit nedumerit din ronțăitul de morcov.
*
Bebiță este un individ vesel. Rîde pînă sughite, își prezintă cu mîndrie gingiile deocamdată lipsite de dinți. Totuși, de vreo săptămînă, chinuit se pare de dinții care sînt pe cale să îi populeze cavitatea bucală, este nervos, crizat, supărat, bosumflat. Era să zic: aidoma tatălui lui, dar ziceam o mare porcalie (vorba nepotului meu cînd era mai mic. Adică porcărie.). Stînd eu azi noapte și meditînd la chintesența durerilor de dinți care dau să străpungă o gingie de Bebiță, am avut o revelație: păi după ce că Bebiță este amărît, îi mai trebuie și mutra mea amărîtă? Categoric, nu. N-are nevoie de durerea mea cauzată de durerile lui, nici de preocupările mele de adult serios, responsabil, conștient, plictisitor. Are nevoie de zîmbetul meu și de buna mea dispoziție. Da, Bebiță. Așa facem!
Din jurnalul lui Bebiță: mă bucur că mămica mea a priceput că eu cînd plîng, plîng și mă descurc singur, neavînd nevoie de o persoană la dublaj.