Bebiță, burtica și măgarul

Și crezi că ești matur și ai văzut/ experimentat multe și că ești stăpîn pe tine, pe nervii tăi, pe resursele tale. Și apare Bebiță care te dă peste cap și care se pornește brusc într-o noapte să urle de durere și face asta o noapte, două, trei, o săptămînă, două. Și tu crezi că ai răbdare infinită. Ei, bine, nu ai. Crezi că ești calm, ei, bine, nu ești. Crezi că ești om mare și poți aborda situația cu înțelegere. Ei, bine, nu poți. Pentru că atunci cînd te ridici din pat năuc, a enșpea mia oară în noapte, cînd îți crapă capul de durere și nesomn, cînd mergi amețit prin casă pentru că nu mai ai direcție, cînd te ia cu amețeală și leșin, cînd mai și leșini, așa, de stres, atac de panică și surmenaj, ei, bine, îți dai seama că nu mai știi cine ești și ce poți. Și te pui pe un bocit de mama focului sau pe o criză de nervi și îți imaginezi cu o satisfacție nebună cum ar arată sticluța de calciu trîntită din răsputeri pe parchet. Iar apoi vezi lacrimile din ochii lui Bebiță, care plînge amarnic în somn, se arcuiește, se sucește, se răsucește, spunînd: mămică, tăticule, mă doare… Și te simți disperat, neputincios, incapabil și la fel de mic și de neajutorat ca el. Îl iei în brațe și el deschide ochii, ochișorii lui rotunzi, cu cel stîng mai puțin rotund, pentru că e roșu și umflat de la conjunctivită și se uită nedumerit la lacrimile tale. Tu, aia înțeleaptă cu masterate, filosofii, romane publicate, astrologie, motor, tatuaje și mai știu eu ce, care nu mai știi ce sa faci în afară de a te boci.

După mai multe vizite la doctor, se decide că ar fi colici cauzate de diversificarea alimentației.

*

Din jurnalul lui Bebiță: cîteodată mă doare burtica. Dar nu mă doare tot timpul și cînd nu mă doare, rîd cu gura pînă la urechi și mestec de mama focului eticheta de la măgar. Le-am mestecat pe toate pînă acum, dar eticheta de la măgar e cea mai bună.