Răsărit cu serotonină

Și te trezești într-o dimineață tot un zîmbet, cum nu te-ai mai trezit parcă de o mie de ani, îl ridici pe Bebiță în brațe și îl îndrepți spre tavan, spunîndu-i (ca de obicei): Bună dimineața, soare și soarele îți rîde cu gura pînă la urechi. Îi faci laptele, i-l dai să-l mănînce, pui rufele la spălat, speli vasele, îți pregătești cerealele, îți faci și o cafea, ești, în continuare, tot un zîmbet, nu te mai stresează somnul și, mai ales, trezitul din el, prezența obligatorie în bucătărie, diversificarea alimentelor, universul restrîns la cel casnico-domestic. Îți vine să rîzi, în timp ce îți aduci aminte de faza de ieri dimineață, atunci cînd Bebiță, aflat în patul adulților, după ce și-a scos suzeta, s-a tot chinuit să bage suzeta în gura tăticului lui.

Bebiță are drept tovarăș de joacă hipopotamul (măgarul a dispărut misterios de vreo cîteva zile), eu îmi savurez cafeaua și privesc fericită răsăritul de soare.

*

Din jurnalul lui Bebiță: am fost sută la sută convins că zîmbetul vine la mami cel mai devreme la prînz. Dar m-am înșelat.