Ba bine că nu. Se trece pe oriunde.
Bebiță a crescut și ne-am trezit că am ajuns în momentul în care pătuțul lui trebuie să fie remontat în a doua poziție, respectiv cea în care salteaua este mult mai jos, pentru ca Bebiță să se poată apuca de grilajul patului și să se ridice în picioare. Tatăl lui Bebiță realizează expert montajul și pruncul este așezat acolo pentru aclimatizare. 🙂 Rezultatul: țipete. Nu că nu i-ar plăcea noua poziție a patului, dar nu prea are chef să stea pe timpul zilei în pat, i se pare că e pus la culcare, lucru la care se împotrivește din tot sufletul. Decidem totuși că ar fi cazul să stea măcar două minute acolo, drept pentru care ne îndreptăm spre bucătărie. Țipetele continuă, se intensifică și, foarte rapid, se produce o schimbare de nuanță în cadrul țipătului. A apărut cu siguranță ceva nou. Înapoi în dormitorul lui Bebiță pentru a surpinde următoarea imagine: pe burtică fiind, Bebiță și-a trecut mîna stîngă și piciorul stîng printre zăbrelele de la pat. Acestea i-au permis să rămînă cumva suspendat, dar, cînd a vrut să se replieze, pulpița grăsunică a rămas prinsă de grilaj, de unde și nuanța de disperare din țipătul lui. Am rezolvat problema în cîteva secunde, după care am purces la a acoperi partea de jos a grilajului cu protecția de pat, pe care a privit-o atent și apoi a survolat-o ridicîndu-și ambele piciorușe și lăsîndu-și greutatea de ea.
Bebiță a crescut. Începe distracția.
*
Din jurnalul lui Bebiță: sînt mare, frate. Plec la drum. Tocmai ce am găsit o scurtătură.
