Bebiță mi-a prilejuit vizionarea atîtor răsărituri, cîte n-am văzut în toată viața mea pînă la el. Acum, că vara s-a transformat în toamnă și ziua devine din ce în ce mai timidă în fața nopții, mă trezesc țipetele de indian ale Bebițanului cînd afară este încă noapte. Mă uit la ceas, așteptîndu-mă să fie 1, 2, hai 3. Dar este 6, așa că Bebiță are tot dreptul să își ceară mai întîi suzeta și apoi, într-o jumătate de oră, o oră, masa de dimineață. La ora 7 îi pregătesc biberonul și îl mut pe dumnealui în dormitorul nostru, unde ocupă peste jumătate din pat. Nu știu cum face asta, pentru că patul e mare și Bebiță e încă mititel tare, dar are personalitate, nu glumă, și umple, cum am spus, peste jumătate din pat.

Mai nou, suge din biberon stînd pe spate, în timp ce cu mîna dreaptă, întinsă la maxim, caută pijamaua tăticului și cu mîna stîngă, pe cea a mămicii.

Cu mîinile larg deschise, cu porțiuni din pijamalele noastre mototolite în pumnișorii lui mici,  Bebiță se ospătează, știind că el e stăpînul, el e jupînul.

După ce a terminat tot laptele, scoate limba și rîde. Și apoi purcede la un somn mai micuț.

*

Din jurnalul lui Bebiță: dimineața e mai amuzantă în patul de oameni mari.

20140826_073450-1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *