În urma ultimelor mele lecturi, Bebiță a căpătat deja un nou nume: boșiman. Da, da, boșimanii, acei omuleți mititei cu fund bombat ;), care se descurcă în condiții aproape imposibile în Africa. Bebiță este mititel, deși are ditamai sufletul și personalitatea în el, are mutră de boșiman și fund bombat și eu cred că se descurcă foarte bine în orice condinții, deși pare de multe ori total neajutorat. Pare, bine zis.
Bebiță este deja și în contact (aidoma boșimanilor) cu lumea materială. Mai precis, din toate jucăriile pe care le are, preferă un ruj de-al maică-sii (nuanța roșu automatic). De fapt, nu are absolut nicio treabă cu rujul propriu-zis, ci este fascinat de îmbrăcămintea rujului, care constă într-un paralelipiped auriu. Drept pentru care a fost botezat lingoul. Și cum Bebiță e falnic posesor de Lună în Taur, normal că vrea să aibă.
Că vorbeam de ditamai sufletul, ăsta se vede atunci cînd își bagă lingoul în gură și îl mestecă plin de dăruire, din tot sufletul.
Că vorbeam de ditamai personalitatea, păi să îndrăznească numai cineva să se apropie de lingou, în scopul de a preveni rotunjirea marginilor încă ascuțite, dată fiind mestecarea constată și, cum spuneam din tot sufletul, că Bebiță se pune pe niște chiuituri, care-ți pătrund fix în timpan, aidoma săgeților mici, cu vîrf ascuțit și mortal, ale boșimanilor. După cum citeam în carte, ce voce mare la ce bărbățel mic.
Eu însă am mai urcat o treaptă a experienței care mă va duce undeva prin pod (de experiența de mamă vorbesc) și nu mă mai identific cu acutele lui Bebiță. Și nici nu mai încerc să le egalez, țipînd eu însămi sau izbucnind în lacrimi. Am realizat că Bebițanul este prin definiție cel mai simpatic cu putință, inclusiv atunci cînd plînge. Ce să mai vă mint (trăiască prietenii mei din Pitești, a căror expresie tocmai am împrumutat-o), nu mai mi-e frică de Bebiță. Na, că am spus-o. Mai mult de atît, mi se pare atît de simpatic cu mocuța lui de boșiman mic, că îl iau și îl tocesc în pupici. Bebiță îmi tolerează pupicii cu maturitatea cu care mi-a tolerat și țipetele și lacrimile.
*
Din jurnalul lui Bebiță: prea simpatica mea mămică, dacă îmi dai lingoul și lanțul, mînca-ți-aș haurul tău, te las să mă pupi cît vrei tu.
Ei, nu chiar cît vrei.
