Bebiță a răcit. A început să strănute de mama focului, să tușească de mama focului și să aibă lumînărele (de mama focului). Și, evident, a început să se trezească noaptea, speriat și nervos de mama focului, pentru că nu prea avea cum să mai respire. Într-unul din acele momente, în timp ce noaptea era adîncă și grea, îl iau pe Bebițan în brațe și mă uit la mutruța lui mică și simpatică, extrem de asemănătoare cu cea a unui iepuraș pe jumătate înecat. Bebiță al meu avea ochii roșii, plini de lacrimi, năsucul roșu, plin de secreții nazale (adică muci de mama focului), și fețișoara întreagă udă. (La cumulul de secreții adăugîndu-se cu siguranță și o cantitate impresionabilă de salivă.) Singura diferență față de iepurașul cel mut era zgomotul, mai precis horcăito-sforăitura în care i se transformase respirația. Și uite așa, ține-l în noapte în brațe, o dată, de două ori, de multe ori, fără număr fără număr fără număr și gîndește-te dacă milă ți-e de tine, dar de el ți se rupe inima. Sau invers… Și totuși ești deja la statutul de mamă, așa că ți-e mult mai milă de el. Mai ales că, la respirația obstrucționată de mama focului, se mai adaugă și niște mișcări tipice colicilor. Diversificarea, bat-o norocul. Așadar, Panadol, ser fiziologic, batista sugarului și o cantitate impresionantă de produs cu substanța activă răbdare. Aceasta din urmă mai ales pentru adulți.
Azi, subiectul Bebiță se prezintă mult mai bine, deși încă mai respiră destul de greu, așa că îl întind pe canapea, îi pun o pernă care să-i stăvilească avîntul de a se rostogoli de pe canapea pe mochetă, îi dau lanțul de la suzetă să se joace cu el, bag aspiratorul în priză și îl pornesc. La auzul zgomotului criminal, Bebiță aruncă lanțul de suzetă cu putere pînă în ușa de la balcon și începe să dea din mîini și din picioare de parcă s-ar afla la piscină. Ochii i se măresc și i se rotunjesc a panică, în timp ce gurița i se face de asemenea ca gălbenușul proaspăt introdus în diversificarea dumnealui, după care începe să zbiere de mama focului.
Recunosc faptul că m-a scăpat rîsul la cît de comic era Bebiță în amarnica lui sperietură.
*
Din jurnalul lui Bebiță: frate, și eu aș putea să îi bag în sperieți rostogolindu-mă abil de pe canapea, peste pernă și direct pe mochetă. Dar nu fac așa ceva.
