Bebiță a marcat o concentrare a universului celui mare într-un univers micuț miculuț cît făptura lui. Universul acesta are în prim plan casa și în special bucătăria, piața cu legumele și fructele de sezon, diversificarea de hrană, oala în care se fierbe laptele din care se obține brînza, care se amestecă apoi cu o banană, ba, mai nou și cuptorul de la aragaz, unde se planifică perfectarea de biscuiți pentru Bebiță.
Totul pare micșorat de mii și mii de ori, timpul s-a comprimat și el, Blondi Wolf, campioana timpului liber, s-a retras.
Și totuși, lucrurile nu sînt atît de grave, pentru că nu s-a retras chiar de tot. Și, mai mult de atît, orice evadare din acest program prin excelență casnic capătă o savoare maximă. E drept că sentimentul reconfortant de a te urca pe mototcicletă pentru o perioadă ne(de)limitată – cîteva zile, o săptămînă, o lună – are gustul lui unic. E drept, de asemenea, că vesta din piele plină de musculițe poate induce în eroare, mai ales dacă le coroborăm (pe ele, musculițele) și cu cizmele moto prăfuite. E ca și cum Blondi Wolf ar descinde dintr-una din aroganțele de mai demult.
E drept că acum e doar o aroganță mai mică. Dar, Doamne, cum se simte asfaltul sub roți, cum suflă vîntul, cum miroase a praf, a gaze de eșapament, a piele, a toamnă, a frunze uscate și a – cum îi spune la licoarea aia? A, da, a libertate.
La drum, Blondi Wolf! Cu zîmbetul larg și cu conștiința faptului că vom fi iar ce-am fost și mai mult decît atît.
*
Din jurnalul lui Bebiță: mămica mea cea simpatică, deja sîntem mult mai mult decît am fost. 🙂