De ziua lui Bebiță (care, așa cum e normal la bebeluși, se sărbătorește în fiecare lună), îl îmbrac într-o salopetă cu eu sînt cel mai frumos dinozaur și ne pregătim de petrecere. Bebiță are însă alte planuri, așa că face un 38 cu 5. Scurt. După care un 39 și începe panica. Nu, nu a lui, a mea. Bine, acuma nici privirea lui de iepuraș tocmai scos din apă, cu ochișorii rotunzi, dar apoși, ușor umflați și destul de roșii nu este tocmai privirea din zilele lui cele bune, atunci cînd rîde gîlgîit.
Trecem la telefoane, tratament și urmărirea cu privire de vultur a fluctuațiilor de temperatură. Lucurile par să meargă ceva mai bine, pînă cînd îl aud pe Bebiță respirînd de parcă aerul nu ar mai vrea sa îi intre în plămîni, moment în care se decide fără echivoc: la spital. Și îi pun salopeta cu renul peste cea cu dinozaurul și văd salopeta în ceață, pentru că mă cuprinde panica și mă pun pe plîns. Rămîn totuși eficientă, deoarece reușesc să îl îmbrac și să îi fac și plăsuța, dar și năucă, deoarece fac vreo 6 manevre pînă să ies din parcare. Plus că mă împiedică lacrimile, de mila lui, îmbrăcat frumos de ziua lui și scos din casă la ora la care ar fi trebuit să fie în pat, gata de nani. La spital e și mai micuț, pe patul acela mare, iar eu îl dezbrac neîndemînatică, ochind o rolă de hîrtie pe un dulap, din care rup fără jenă, pentru a-mi șterge lacrimile.
Doctorița e doamnă pe la vreo 50 de ani, care nici măcar nu mă întreabă, ci afirmă: e primul copil, nu? Stați liniștită, o să vă obișnuiți! Eu dau din cap, în semn că așa e, e primul copil. Aș vrea să ridic și din umeri, în sensul în care nu știu cînd mă voi obișnui. Dar nu ridic. Mă gîndesc la panica nebună care îmi inundă sistemul circulator, la frica pe care o simt, care face ca inima să îmi bată în disperare, să mi se ridice undeva în gît, respirația să-mi devină superficială, bolovanul de stres să-mi coboare în stomac, gîndurile să mi se concentreze în cap exclusiv în jurul butonului roșu care țiuie: alarmă alarmă alarmă! Stați liniștită, o să vă obișnuiți!
Partea bună este că Bebiță are doar o viroză care va trece în 4, 5 zile, așa că am venit acasă de la spital, seara tîrziu în ziua de ziua lui.
*
Din jurnalul lui Bebiță: am roșu-n gît. Doamne, parcă aș fi un bebeluș!
