Bebiță a fost așezat tacticos la masă, pe genunchiul tatălui lui. Într-o fracțiune de secundă, Bebiță s-a dovedit mai grec decît grecii, înșfăcînd o farfurie de pe masă și trîntind-o de pămînt. Și așa s-au dus ghinioanele noastre.
*
Bebiță, așezat din nou tacticos la masă, de data asta pe genunchiul meu. I se dă ca arsenal de viitor toboșar o lingură mare de lemn, cu care să bată în masă. Îi place la nebunie. Mai mult de atît îi place doar să arunce lingura de lemn pe jos: un fel de apporte, mămica sau tăticu’. Dacă nu i se dă lingura, chiuituri ca la nuntă: tot pe loc pe loc pe loc, să răsară busuioc. Procesul se repetă de nenumărate ori, pînă cînd lingura rămîne pe jos. După cîteva secunde bune constat că Bebiță este extrem de liniștit. Întorcîndu-l spre mine îl văd lingînd de zor dintr-o bucată de babic. Bine, Bebiță! Ce te ține mama ta cu naturiste-vegano-ecologice. Trăiască babicul și carnea de oaie, doar puțin picantă!
*
Bebiță nu vrea să doarme. Deși îi este somn, deși pleoapele îi coboară cu tot mai mare greutate peste ochi, nu vrea să doarmă și pace. Luat în brațe și legănat cu aaaa-ul și șșșșș-ul de rigoare, se mai liniștește puțin și dă să adoarmă. Ei, bine, atunci cînd e foarte aproape de somn, pare să se supere pe el însuși și odată mi se învîrtoșează în brațe, își dă cu putere capul pe spate, deschide ochii larg și începe să plîngă de mama focului: nu dorm, da? Nu vreau să dorm! După cîteva minute de resemnare din partea leagănului uman (adică eu), ostenit la culme, Bebiță adoarme.
*
Îl țin pe Bebiță în brațe și-mi pare cumva o extensie a mea și devenim amîndoi imenși, cît un infinit. Atunci îmi aduc aminte de răspunsul dat de mine, în copilărie, alor mei: vă iubesc cît cerul.
Din jurnalul lui Bebiță: noroc!
Că mă cunoașteți.
🙂
