Bebiță nu mai are chef de dormit. Ziua. Știu că unii ar spune: nu e nicio problemă că nu doarme ziua, pentru că doarme noaptea. Dar această simplă deducție logică nu se potrivește deloc cu Bebițanul meu. Mai mult, dacă el își face ziua reprizele lui de somn, atunci doarme și noaptea ca un prunculeț simpatic ce este. Dacă nu doarme ziua decît foarte puțin, atunci și somnul de noapte este mai scurt și mult mai agitat, iar peste zi e cam ca un consumator de extasy…
În zilele lui bune, Bebiță adormea cuminte în pătuț, pe canapea, în cărucior, în mașină. De ceva timp, cum a avut și etapele de mic bolnăvior, mămica și tăticu’ l-au legănat de zor pe Bebiță să adoarmă.
Ceea ce se întîmplă și acum. Mănîncă, după care începe să mîrîie și să cîrîie, să se frece la ochi, să se tragă de ureche. Nu mai vrea nici călare, nici pe jos, nici îmbrăcat, nici dezbrăcat. Nicicum. Părinții (care au deja experiență, domnule, nu glumă!) știu: îi este somn. Ar trebui să doarmă. Hahaha.
Pune-l în pat și leagănă pătuțul și, implicit, pruncul din el! Nu, nici gînd.
Ia-l în brațe! Nimic.
Dă-i cu aaaaa-urile deja clasice! Stă puțin liniștit, ochii i se închid pe jumătate, moment în care începe să urle cu tot cu suzeta din gură și zgîrie și ciupește, de zici că este o pisică isterică. Se și contorsionează, de amenință să-ți zboare din brațe. Cu cît îi este mai somn, cu atît zbaterea și împotrivirea sînt mai mari.
Dacă te ții totuși tare pe poziții, strîngînd din dinți în așteptarea vînătăii celei proaspete de pe mîna stîngă, Bebiță va ceda la un moment dat și va adormi.
Îl pui cu grijă în pătuț, îl acoperi cu plăpumioara, îi faci întuneric în cameră, dai telefonul pe silențios, îți controlezi pînă și propria respirație să nu fie prea zgomotoasă grație ușurării că în sfîrșit a adormit. Și te pui de veghe (nu chiar în lanul de secară, ci în dormitorul lui Bebiță) pe fotoliul de alăptat, cu mîna pe un pluș cîntător, gata să tragi de sfoara acetuia, dacă Bebiță dă cel mai mic semn că vrea să se trezească.
După o jumătate de oră, slobozind un chiot, Bebiță se trezește. Degeaba trag de pluș să legăn pătuțul lui, pînă cînd rămîn cu sfoara în mînă. Bebiță nu mai adoarme și pace. Uf! Să vezi distracție la noapte.
*
Din jurnalul lui Bebiță: și doar m-am străduit atît să nu adorm! Și aproape că îmi reușise. Normal că după o jumătate de oră m-am trezit supărat foc pe mine că am pierdut 30 de minute dormind.
