Nu, încă nu cea de matematică.
Mă întorc cu Bebiță de la piață. De unde am tîrguit spanacul cel plin de metal din 3: fer, banane dolofane, clementine fără sîmburi, conopidă înflorată, morcovi semeți și obraznici și ceva pătrunjel. Bebiță are una din activitățile lui preferate: se pregătește pentru cariera de prim solist de care am mai amintit. Și insistă pe acute. Insistă bine. Așa că mă gîndesc să îl iau din cărucior, să îl duc mai întîi pe el în casă și apoi să duc și căruciorul. Dar la cît de agitat este, s-ar putea să nu stea Bebiță cele cîteva minute cît cobor și recuperez căruciorul. Așa că, odată ce mă învîrtoșez aidoma lui Făt Frumos în lupta cu Zmeul sau a lui Nicu Vlad (cel care cîştiga prima dată aurul în 1984 şi ultima oară bronzul în 1996) şi iau căruciorul cu tot cu Bebiță și cu toată gama de cumpărături pe sus și încep să urc scările.
În acest mod, cum s-ar spune în limbajul de specialitate, iau o serioasă opțiune pentru a participa la olimpiadă, la haltere, stilul smuls. Că smulg, frate, nu glumă!
*
Din jurnalul lui Bebiță: îmi place să fiu legănat în cărucior ca și cum aș fi legănat într-un hamac.
