Adică sleepteam. Pardon, dreamteam. 😉
*
Din jurnalul tatălui lui Bebiță: Bebiță suge din biberon ultimele picături de lapte și ochii i se închid. Moment în care, mînuța lui stîngă intră în acțiune și se pălmuiește peste față repetat, pînă cînd reușește să se trezească.
Termină tot laptele, are ochii deschiși, deși îi ține cu greutate așa. Lumina e închisă, a rămaș doar lămpița de veghe, așa că îl iau pe Bebiță în brațe, îi pun suzeta și îl legăn ușor. Bebiță se prinde că urmează să fie pus la somn și se împotrivește. Începe să se arcuiască și să strige, atît cît îi permite suzeta, pe care vrea din tot sufletul să și-o scoată din gură. Drept pentru care îi țin mînuțele blocate și îl legăn cu tot instinctul patern de care dispun (și dispun, nu glumă!), în timp ce îi fac o favoare imensă și îi și fredonez o melodie de somn ușor. Bebiță țipă, se agită, îl enervează suzeta, poziția care presupune un viitor somn, mîinile pe care i le țin. Îmi place să cred că fredonatul meu nu îl enervează, pentru că e singura persoană din lume căreia accept să îi cînt (mă rog, fredonez). Noroc cu suzeta, că țipetele lui nu sînt chiar asurzitoare.
Bebiță este însă foarte înverșunat, așa că reușește să își elibereze o mînă pe care și-o repede la suzetă și și-o smulge din gură, apoi o vîntură absolut triumfător în aer, în timp ce acutele lui ating apogeul. E mîndru foc de faptul că m-a făcut.
*
Din jurnalul lui Bebiță: victorie! Impedimentul a fost surmontat! Adică obstacolul a fost trecut, desigur. Suzeta este la mine în mînă și eu nu dorm!
Victorie! Și tăticul meu e fericit alături de mine. Pentru că el a anticipat victoria mea.
De unde știu? E simplu. A cîntat și cîntă de fericire.
Împreună am învins somnul!
