Bebiță și-a diversificat, am putea spune chiar rafinat programul dinainte de somn. Așadar, ținut în brațe, mai întîi se revoltă masiv, dîndu-și capul pe spate cu o amplitudine care te duce cu gîndul la contorsioniști.
Dacă rămîi ferm pe poziție, se relaxează, dă să adoarmă, moment în care începe să se pălmuiască repetat și ferm. După ce termină cu pălmuitul, proiectează cu forță suzeta pe parchet.
Dacă rămîi ferm pe poziție și îi reintroduci suzeta în gură (în timp ce evident că îl hîțîni, pardon, legăni și îi aaaa-iești de zor, trece la următorul pas, care este aplaudatul. Da, da, mînuțele lui mici și dolofane aplaudă cu frenezie. Acuma, că se aplaudă pe el însuși că rezistă eroic și nu adoarme sau că aplaudă adultul perseverent, nu avem încă de unde ști.
Dacă rămîi ferm pe poziție, terminîndu-se și cu aplaudatul, Bebiță realizează că adultul este foarte determinat să îl pună la somn, drept pentru care scoate la lumină un arsenal redutabil: emoția. Emoția ta. Adică își împreunează mîinile ca pentru rugăciune, implorîndu-te să nu îl pui la somn. Capitulezi, ai pus-o! Pardon. Nu e de dorit sa capitulezi. Leagănă, chiar dacă simți cum bicepsul îți zvîcnește deja de încordare, iar spatele te doare, de îți vine să îl așezi pe Bebiță jos, pe covoraș!
Ei, bine, ultimul număr din reprezentația antisomn este simularea. Da, da, ați citit bine. Bebiță simulează că a adormit. Drept pentru care, răsuflînd cu o ușurare inimaginabilă îl așezi în pat, de unde Bebiță începe să urle ca din gură de șarpe.
Dacă îl iei din nou în brațe și repeți procedeul, vei învinge. Bebiță adoarme, de data asta fără drept de apel.
*
Din jurnalul lui Bebiță: ați auzit de melatonină? Hormonul care reglează ceasul biologic al organismului și inclusiv somnul? Eu nu. :)))))
