Bebiță stă în fața mașinii de spălat rufe, care, harnică, își vede de treabă învîrtind de zor hainele. Mai sînt încă 10 minute din programul de spălat. Bebiță este fascinat de butonașele și luminițele din fața lui. Eu am pus pe aragaz de-o cafeluță și îl asist pe Bebiță, care-și țuguie buzele, în timp ce nu se mișcă din fața mașinii. Stăm așa, în contemplare, vreo 5 minute, după care merg să strîng rufele întinse la uscat, pentru a face loc celor spălate. Termin cu împachetatul rufelor. Bebiță se pare că în sfîrșit s-a plictisit, așa că a pornit să facă ture prin casă. Se mai agață de un casetofon (impropriu spus casetofon, pentru că nu are loc de casete, ci doar de cd-uri și de muzică de pe stick), pe care îl trîntește pe parchet, se mai duce la rastelul cu cd-uri de unde vine cu Benone Sinulescu, se mai plimbă cu limba cea mare și roșie de pantof. Are treabă, Bebiță, nu glumă. Și eu am, doar că nu înțeleg de ce display-ul afișează este tot 10 minute. Că a trecut deja un sfert de oră de cînd îmi arată același lucru. Mă duc spre mașină și constat că Bebiță nu s-a mulțumit să analizeze butonașele, ci a luat inițiativa și a pus mașina pe pauză. Așa că puteam să aștept eu mult și bine să se finalizeze procesul de spălare a hainelor.
Aoleu, cafeaua!
Merg resemnată spre bucătărie, unde urmează să spăl aragazul. Surpriză! Aragazul este impecabil. (Nu, nu l-a spălat Bebiță, să fim serioși și să păstrăm proporțiile!) Dacă Bebiță a programat pauză la rufe, mama lui Bebiță nici măcar nu a pornit aragazul. Semănăm, ce mai: începem lucrurile cu o bine meritată pauză!
*
Din jurnalul lui Bebiță: un pic de timp dacă îmi mai dădea, porneam eu ochiul de la aragaz pe care era cafeaua. Pe butonul cel mic, cel de aprindere, ajung să apăs, dar nu pot încă să răsucesc butoanele cele mari.