Chinuit de erupțiile dentare, Bebiță nu mai are chef de dormit absolut deloc. (Nu că ar fi fost el cel mai mare amator de somn în timpul zilei, dar totuși.) Ieri, după ce a mîncat mîncarea de vrăjitoare (inimile), a fost pus de către mămica lui cea simpatică la somn. Ca să nu mă impacientez, mi-am fixat și un termen de adormire a lui Bebiță. O oră.
După vreo 45 de minute în care am utilizat toate tehnicile cunoscute și necunoscute, aproape epuizată fiind de acțiunile mele ineficiente, m-am așezat în fund pe covor și legănam de zor pătuțul. Bebiță era foarte cooperant în a nu dormi, drept pentru care trăgea de plușul din fața lui într-o parte și în alta și îmi descoperea astfel fața, ceea ce îl făcea să rîdă în hohote. Ne-am distrat noi așa, încă vreo zece minute, după care, ora propusă fiind aproape depășită, m-am întins pe covor, pentru a ieși din raza vizuală a lui Bebiță și am continuat să legăn pătuțul, doar doar se va întîmpla vreo minune.
Minunea nu s-a întîmplat.
Doar s-a ivit. 🙂 Sub forma unui căpșor rotund, care s-a ițit printre zăbrelele patului, căutîndu-mă de zor. Și, deși mă lățisem pe covor, a dat cu ochii de mine, ceea ce l-a făcut să zîmbească plin de încîntare.
Inutil să vă mai spun că a trecut ora și încă un sfert pe lîngă ea și Bebiță nu a adormit.
*
Din jurnalul lui Bebiță: zici că cineva cu un picamer e ascuns în gingia mea! Noroc cu mămica mea cea simpatică, de se joacă de-a v-ați ascunselea cu mine.
